Adrian Mutu, dezvăluiri picante despre cele trei neveste. "Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15 -16 ani. Eram însurat"

 

Adrian Mutu (42 de ani) a avut o viață demnă de o telenovelă! Briliantul a învârtit femeile pe degete cât timp a fost fotbalist! A avut trei căsnicii și nenumărate aventuri cu femei mai mult sau mai puțin celebre. Acum, însă, pare că și-a găsit nașul în persoana Sandrei Bachici (28 de ani), cea de- treia nevastă, care a reușit să-l cumințească! 

Adrian Mutu a dezăluit, în premieră, cum s-a îndrăgostit iremediabil de actuala soție, frumoasa Sandra Bachici! Mutu a mărturisit că a pus ochii pe Sandra încă de când aceasta era minoră și concura la Miss România! Surpriză, pe atunci Briliantul era însurat cu Consuleo Matos, cu care are două fetițe!

„Pe Sandra am pus ochii când avea doar 15 -16 ani, și era la Miss România. Am văzut-o acolo, mi-a plăcut și am zis: «Ce fată frumoasă!» Eu eram însurat atunci, aveam 30 de ani”, a mărturisit acesta, la podcastul "Acasă la Măruță". Adrian Mutu se iubește de 7 ani cu Sandra, soția sa, cea care i-a oferit și un băiețel, pe micuțul Tiago (5 ani). „Cu Sandra sunt de 7 ani împreună și suntem foarte fericiți. Are o înțelepciune de bănățeancă, o sensibilitate și o finețe incredibile pentru cei 28 de ani ai ei. Sandra e o ființă solară, se vede asta și pe cel mic, cum l-a crescut. Recunosc că sunt gelos. Pe Tiago vreau să îl duc la fotbal peste un an. De la doi ani a pus piciorul pe minge, sper să mă moștenească. Îmi place să gătesc, mă relaxează. Țin minte că am pierdut odată un meci și am gătit cinci feluri de nervi. Făcusem ardei umpluți și ciorbă de perișoare, până la cinci dimneața am stat. Se umpluse frigiderul. În șapte ani, eu cu Sandra nu ne-am certat niciodată. Părinții și socrii s-au mutat la București de un an, de când cu pandemia, stau lângă noi. Vin pe la noi mai mereu, ne înțelegem perfect. Mama soacră e mână de fier în familie. Rezolvă tot!”, a mai povestit Briliantul.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest