Alex Bodi, primele declarații, după ce ajuns din nou în fața magistraților: „Vreau să se vadă adevărata esență a lucrurilor!”/ VIDEO

 

Alex Bodi a ajuns, din nou, în fața magistraților! În fața Tribunalului din Craiova, afaceristul a oferit primele declarații, în exclusivitate pentru Antena Stars, despre schimbările care au avut loc în situația în care se află!

Alex Bodi a semnat din nou condica de prezență la Tribunalul din Craiova, în cursul zilei de astăzi. Afaceristul se află în arest la domiciliu de aproape jumătate de an, din cauza dosarului de proxenetism și trafic de carne vie în care este cercetat.

La ieșirea din instituție, Alex Bodi a mărturisit că a invocat o revocare a măsurii arestului domiciliar cu schimbare de control judiciar, însă magistrații încă nu au luat nicio decizie. Afaceristul speră că lucrurile se vor schimba în bine în ceea ce privește situația în care se află pentru a reveni la viața de om liber pe care o avea înainte.

”A fost bine. Am invocat o revocare a măsurii arestului domiciliar cu schimbare de control judiciar și acum să vedem. Nu, încă nu s-au pronunțat judecătorii. Cred că o să fie mâine, dacă nu mă înșel. Îmi doresc să se încheie odată toate chestiile și să se vadă adevărata esență a lucrurilor, cum s-au întâmplat.”, a declarat Alex Bodi pentru Antena Stars.

Totodată, Alex Bodi are încredere că justiția îsi va face treaba, iar odată cu ieșirea adevărului la iveală, își va câștiga, din nou, statutul de om liber și nevinovat.

”Nu-mi permit și nu am voie să divulg anumite lucruri. Lăsăm la aprecierea justiției și sperăm că se vor elucida lucrurile. Mai mult de atât nu am ce să zic. Ieri am avut o contestație asupra sechestrului, s-a extins pentru a treia oară. Trebuie să avem răbdare să fie interogații martorii, toate persoanele implicate. Vedem. Ne rămâne să avem încredere în dânșii. La un moment dat se vor elucida lucrurile”, a mai spus celebrul afacerist.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest