Cei doi îndrăgostiți nu ratează niciun moment prielnic pentru a vizita noi țări și culture și a se simți bine împreună.
articolul continua dupa recomandari
Alex Leonte și Manuela Lupașcu au fost în februarie la Paris, iar acum au făcut deja planurile pentru o nouă escapadă romantică. Cei doi îndrăgostiți au decis de această dată să plece la Milano. Manuela este cea care face planurile de vacanță, în vreme ce Alex Leonte s-a arătat suprins de noua destinație aleasă de frumoasa lui parteneră.
„Aveam nevoie de o vacanță, suntem fericiți că am reușit să o avem. A fost așa ad-hoc, ne-am hotărât repede. Ne uităm acum după o vacanță. Ea își face „temele” foarte bine, face itinerariul că mergem acolo, astăzi mergem dincolo, e totul pus la punct și trimite la aprobare. Am aflat acum că mergem la Milano. Nu e cheltuitoare, chiar e chibzuită”, a declarat Alex Leonte, într-un interviu acordat pentru Star Matinal.
Tânărul a mai precizat: „Până la urmă, consider că muncim ca să ne luăm ceea ce ne dorim, ca sa nu facem rabat atunci când eu îmi doresc ceva sau ea. Până la urmă, avem o viață și cred că așa ar trebui să funcționeze”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc