Alin Oprea a sunat la 112, după ce a fost împiedicat de rudele soției să își ia lucrurile din casă: „Mă agresează”

 

Scandalul dintre Alin Oprea și soția sa a căpătat proporții draconice! După ce în ecuație au apărut și soacra și cumnatul artistului care nu i-au permis să își ia lucrurile din casă, cântărețul a apelat la ajutorul oamenilor legii!

De când s-a aflat că Alin Oprea și Larisa urmează să divorțeze, la iveală au început să iasă din ce în ce mai multe detalii uluitoare din interiorul mariajului lor. De la certuri fără împăcări, până la infidelități de ambele părți.

În cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, Alin Oprea a mărturisit că nu și-ar fi dorit niciodată să ajungă la cuțite cu cea care i-a fost parteneră de viață aproape un sfert de veac, mai ales că visul lui, încă din copilărie, a fost acela de a avea o familie fericită și unită.

”Visul mea a fost o familie fericită, dar de la vis la realitate este o distanță mare. Din păcate, la mine ținta a fost o familie fericită, copii realizați și doi bătrânei care se plimbă de mână prin parc, dar de cealaltă parte, ținta a fost alta”, a spus Alin Oprea.

A sunat la 112, după ce a fost împiedicat de soacră și cumnat să își ia lucrurile

Deși Alin Oprea a dezvăluit că divorțul a fost o decizie luată de comun acord cu soția sa, acțiunile Larisei și ale familiei sale arată cu totul altceva. Astfel că atunci când artistul s-a întors în casa unde a stat ani buni, s-a lovit de un zid uman format din soacră și din cumnat, care nu l-au lăsat să intre în locuință și să își recupereze lucrurile.

”Vreau să filmez tot ce iau ca să nu fie discuții. Asta înseamnă viol de domiciliu, cum adică nu am voie în casa mea, cum să ies din casa mea? Nu mi se permite să-mi iau lucrurile din casă, de către soacră-mea și cumnată-miu. Mă agresează femeia asta. E a doua oară când vin și sun la 112, dar ei schimbă iala mereu. Eu vreau să-mi iau bunurile că am nevoie urgent de ele la studio și atât. Asta este strigător la cer, ca familia să te dea afară din casa ta, luată din banii tăi, că doar eu munceam în familia noastră”, a spus Alin Oprea, în cadrul emisiunii ”Xtra Night Show”.

Mai mult de atât, Alin Oprea a mărturisit că pe lângă toate cele îndurate, cea mai mare dezamăgire a fost în momentul în care Larisa și-a bătut joc de premiile obținute de trupa “Talisman”.

”M-a dezamăgit faptul că toate medaliile formației ”Talisman” le-a pus într-un sac de gunoi și i-a spus avocatului să-mi iau jegurile alea de acolo că nu mai folosesc la nimic”, a mai spus Alin Oprea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest