Alin Oprea, șantajat de fosta soție pentru a obține o casă: „Nu sunt dispus la negocieri”

 

Fosta soție a lui Alin Oprea nu se dă bătută și vrea să pună mâna pe toată averea artistului! Invitat în platoul emisiunii „Xtra Night Show”, cântărețul a vorbit cu lux de amănunte despre tertipurile pe care Larisa le folosește pentru a obține o altă casă cumpărată de el!

Potrivit spuselor lui Alin Oprea, fosta soție încearcă în fel și chip să câștige cât mai multe bunuri de care s-au bucurat amândoi în căsnicia de peste două decenii. După ce i-a întors pe cei doi copii împotriva artistului, Larisa vrea să îl lase pe fostul partener de viață și fără un acoperiș asupra capului, astfel că a decis să apeleze la șantaj pentru a obține ce își dorește.

Fiind de părere că unul dintre imobilele artistului îi aparține, Larisa Oprea a scos la iveală infidelitatea fostului soț, acuzându-l că relația secretă a acestuia a fost începută încă de când se afla împreună cu ea

Alin Oprea, șantajat de fosta soție

Așa cum era de așteptat, Alin Oprea nu are de gând să cedeze, fiind deja obișnuit cu tertipurile folosite de fosta soție pentru a pune mâna pe ce își dorește. Mai mult de atât, artistul a dezvăluit că nu va admite niciodată că i-a fost necredincios, mai ales că Larisa știa de noua relație a acestuia încă de la începutul existenței ei.

„Ea știa că eu am pe cineva, de un an de zile. Dacă nu ar fi fost tot războiul ăsta, nici infidelitățile ei nu ar fi ieșit la iveală. Nu accept șantajul pentru nici un bănuț. Nu sunt dispus la negocieri”, a spus Alin Oprea în cadrul emisiunii Xtra Night Show, de pe Antena 1.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest