Alina Ceușan este însărcinată în șase luni! Imagini incredibile cu viitoarea mămică/ VIDEO

 

Alina Ceușan trece prin cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. Fosta concurentă de la “Asia Express” va deveni mămică pentru prima dată și marele anunț a fost dat chiar de ea prin intermediul unui filmuleț emoționant pe contul său de socializare, după ce timp de șase luni și-a ținut burtica de graviduță ascunsă.

Chiar dacă au existat câteva zvonuri la începutul anului despre o posibilă sarcină, Alina Ceușan nu și-a dorit să facă nicio declarație în acest sens, astfel că toată lumea a rămas uimită când a aflat că mai sunt doar trei luni până când își va ține pentru prima dată copilul în brațe.

Extrem de emoționată, dar mai ales fericită, Alina Ceușan a imortalizat toate stările speciale pe care le-a trăit de-a lungul celor șase luni de sarcină și le-a înmagazinat pe toate într-un clip în care povestește cum s-au petrecut ultimele ei luni, de când a aflat că  va fi mămică.

Alina Ceușan a reușit să ascundă cu succes sarcina, dat fiind că singura transformare a corpului său a fost apariția burticii. Fosta concurentă de la “Asia Express” arată la fel de bine ca întotdeauna și chiar dacă mai are doar câteva luni până va naște, abia dacă se vede că este însărcinată.

La 26 de ani, Alina Ceușan va deveni mămică și este mai fericită ca niciodată că își va întemeia o familie alături de bărbatul visurilor sale. Blondina își va putea ține în brațe copilașul, pentru prima dată, în luna septembrie.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest