Anamaria Prodan, donație fabuloasă pentru două spitale! A rugat toți greii fotbalului să i se alăture! “Degeaba îi aplaudăm”

 
+5 click pentru
galerie

Anamaria Prodan este una dintre vedetele care se implică activ în lupta pandemiei de coronavirus! Frumoasa impresară a donat un număr impresionant de materiale saninare pentru două spitale din România. Contactată de reporterii Spynews.ro, soția lui Laurențiu Reghecampf a mărturisit că își dorește ca greii fotbalului să contribuie și ei, dat fiind că nu duc lipsă de bani.

Anamaria Prodan a uimit pe toată lumea cu gestul făcut pentru cele două spitale românești. Impresara nu a stat pe gânduri și a achiziționat, alături de finul ei, fostul fotbalist al Timișoarei, Moise Olariu, multe materiale sanitare pentru două unități spitalicești, mai precis, Victor Babeș din Timișoara și Spitalul Fundeni din București, potrivit Spynews.ro.

În ce constă donația

Anamaria Prodan și Moise Olariu au donat 800 de combinezoane, 1000 de măsti de protecție și zeci de litri de alcool sanitar. În zilele ce urmează, mai trebuie să ajungă alte 2000 de măști de protecție pentru doctorii care luptă cu virusul COVID-19. În GALERIA FOTO puteți vedea materialele donate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Apel pentru greii fotbalului

Anamaria Prodan a apelat la ajutorul tuturor oamenilor care au conturile doldora de bani datorită fotbalului și i-a rugat să își atribuie fiecare un rol în lupta împotriva noului coronavirus.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest