Într-un interviu exclusiv acordat Antena Stars, artista a mărturisit o serie de aspecte legate de activitatea muzicală, dar și de trăirile sale sufletești.
articolul continua dupa recomandari
Andia este una dintre artistele în vogă în această perioadă. Ea a acordat un interviu exclusiv pentru Antena Stars, în care a vorbit despre începuturile sale în muzică, despre cine i-a fost alături necondiționat, dar și despre cea mai mare frică pe care o are atunci când e vorba despre cariera pe care a urmat-o.
Cântăreața a dezvăluit că a știut de la bun început că va îmbrățișa o carieră muzicală, latura artistică fiind dezvoltată din fragedă copilărie. Deși a performat și continua să o facă în acest domeniu, Andia nu a ascuns că are o mare teamă, și anume aceea de a nu eșua în demersul său artistic.
„Cred că dintotdeauna mi-am dat seama că vreau să cânt. Ideea e că eu nu mă vedeam făcând altceva. La mine a fost tot timpul muzica. Eu știam că asta vreau să fac, că pentru asta sunt făcută. Cu toții avem anumite frici, că suntem oameni, e uman să ai o frică. Probabil a fost și încă e cumva o frică de eșec, de a nu da ceea ce mai bun, de a nu-ți ieși momentul perfect, practic e o frică de eșec”, a mărturisit Andia, pentru Antena Stars.
Totodată, vedeta a mai spus că a avut un mare avantaj în drumul pe care a pornit și anume susținerea necondiționată de care a beneficiat din partea părinților săi. Și, pentru că le-a răsplătit încrederea, ea consideră că aceștia sunt mândri de evoluția sa și, bun înțeles, de succesul de care a ajuns să se bucure în showbiz-ul românesc.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc