Andreea Bălan, atac dur la adresa lui George Burcea, după ce a fost jignită de el: „Nu vreau un tată de care să-mi fie teamă!”

 

Războiul dintre Andreea Bălan și George Burcea a căpătat alte proporții. Dacă în urmă cu puțin timp, mărturiseau că au ajuns la un numitor comun de dragul celor două fetițe pe care le au împreună, iată că un nou scandal a început, după ce cântăreața a fost jignită de fostul soț.

Conflictul a debutat chiar în prima zi de Paște, după ce George Burcea a atacat-o pe fosta soție pe rețelele sociale. Actorul s-a înfuriat la culme atunci când a aflat că a fost blocat de pe contul oficial de instagram al Ellei, fiica sa cea mare, astfel că a postat trei imagini care au venit însoțite de atacuri la adresa Andreei Bălan.

„Mi-am luat block de la Ella. Oare cine a făcut asta? Hmmm, interesant, nu?”, așa a început George Burcea „atacul”. Apoi, actorul a continuat spunând că atunci „când c#$%*& fostei soții sunt mai mari decât interesul familiei, te blochezi în net. Bravooo”.

Iar dacă aveați impresia că atacul a constat doar în mesajul de mai sus, atunci vă înșelați. George Burcea a mai postat un mesaj prin intermediul unui story de pe instagram, în care a adăugat: „să mai credeți în sfintele care fac pe nevinovatele la TV… care-și dau duhul pentru familie… care jură că boul a fost de vină, iar ele sunt sfinte :)) Paște fericit”.

Cum a reacționat Andreea Bălan

Așa cum era de așteptat, Andreea Bălan nu a putut sta impasibilă la cuvintele pe care fostul partener de viață i le-a adresat și i-a transmis public lui George Burcea, care a fost motivul pentru care s-a văzut nevoită să îi dea block de pe contul de instagram al Ellei.

 „Când postezi satâre după ce dai share la pozele cu Ella și Clara, e firesc să primești block, ca să nu mai dai share și să apară copiii lângă astfel de postări periculoase! Vreau un tată exemplar, nu de care să îmi fie teamă”, a scris vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest