Familia Hanca nu a decis încă unde se va stabili definitiv, dar Andreea știe exact care este singura condiție ce trebuie să o îndeplinească țara adoptivă.
articolul continua dupa recomandari
Sergiu și Andreea Hanca s-au săturat de frigul din Polonia, dar nici în România nu s-ar întoarce. Cum Sergiu mai are contract cu KS Cracovia până în 2025 cei doi vor trebui să mai îndure un pic condițiile vitrege de acolo, însă odată de înțelegerea se va încheia, au de gând să se mute într-o țară cu mult soare. Andreea a început deja un research pentru a hotărî unde se vor stabili peste doar 3 ani.
„După trei ani de stat în Polonia la frig, ne-am dat seama că noi vrem să trăim într-o țară foarte caldă și am zic că anul acesta ne vom decide unde ne vom muta. Am început să studiem țări, orașe. Ne vom muta într-o țară caldă, unde ne vom și stabili. Ne-am făcut noi calculul că Sergiu va termina în 2025 contractul, iar Zian atunci o să facă 7 ani și îmi doresc să ne mutăm chiar atunci, ca el să-și înceapă școala acolo unde ne vom muta. În acest an ne-am propus să ne cumpărăm o casă în țara în care ne vom muta, iar Sergiu să înceapă școala de antrenori.”, a dezvăluit Andreea Hanca, la Antena Stars.
Fotbalistul și soția lui au vorbit în trecut despre dorința lor de a adopta cel puțin un copil, deși au deja doi biologici, pe Zian și Medeea. Idee pe care o împărtășesc și acum. „Sergiu, chiar și de Revelion, în vacanță, mi-a spus: dorința mea este al treilea copil. A mea nu este, i-am replicat. Acum, cum o vrea Dumnezeu, pentru că lăsăm totul să decurgă natural. Știu cu siguranță însă că va urma al treilea copil, pentru că el va fi adoptat. Am convenit acest lucru de când ne-am cunoscut. Îmi doresc să fac asta, și el. Pentru noi e o modalitate de a mulțumi pentru tot ceea ce am primit în viață. Și am zis să dăm șansă unui copil care nu are o șansă prea bună în viață. Știm că în România e greu să adopți, sunt ani de zile. Așa că seara, la culcare, ne rugăm ca Dumnezeu să ne scoată în cale acel copil”, a spus Andreea Hanca.
Pe de altă parte, soția lui Sergiu Hanca a povestit cum a reușit să-și îndeplinească cel mai important vis din copilărie, anume să se mărite cu un fotbalist de la Dinamo București. „Eu nu pot să stau fără fotbal, îmi place mai ales că noi în casă vorbim mult despre fotbal. Discutăm sisteme, ce s-a schimbat, ce s-a făcut în timpul meciului. Și-a dat seama, consideră că asta e vocația lui. Prima oară mi-a zis că vrea să joace până la 38 de ani, mi s-a părut mult. Dar de anul acesta se va apuca de școala de antrenori. Noi când ne-am cunoscut era la ASA Târgu Mureș. Eu i-am spus că atunci când eram mică visam să mă mărit cu un fotbalist de la Dinamo.Mi-a zis că nu poate atunci, dar a promis că se va retrage de la Dinamo. După 6 luni m-a cerut și în perioada aia a încheiat contractual cu ASA Târgu Mureș și s-a transferat la Dinamo. Deci eu m-am căsătorit cu un fotbalist de la Dinamo până la urmă”, a mărturisit Andreea Hanca.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc