După mariajul eșuat cu Alberta, băiatul lui Dumitru Tinu este decis să-și lege din nou destinele de actuala parteneră, mama celui de-al treilea copil al său.
articolul continua dupa recomandari
Andrei Tinu este hotărât să facă din nou marele pas și să spună Da în fața ofițerului stării civile, dar și să se lege religios de Roxana, mama celui de-al treilea copil al său. Băiatul lui Dumitru Tinu apreciază că partea religioasă este cea mai însemnată, dar a mărturisit că i se pare firesc să-i ofere și partenerei posibilitatea de a-i purta numele, drept urmare este dispus să încheie a doua oară contractul social.
Andrei Tinu și Roxana și-au creștinat fetița la începutul verii, iar acum consideră că a sosit vremea să își jure credință în fața divinității. Într-un interviu acordat Antena Stars, băiatul regretatului Dumitru Tinu a spus că pentru el cea mai importantă rămâne cununia religioasă.
„Cel mai important este să mergi la biserică, este cununia religioasă, pentru că în fața lui Dumnezeu asta este important și astfel vei trăi împăcat. Cealaltă parte, la Starea Civilă, este un contract social, care e normal să fie făcut dacă două persoane trăiesc împreună și conviețuiesc, pentru că e normal ca și soția să poarte numele soțului, să ducă numele mai departe.”, a dezvăluit Andrei Tinu, într-un interviu pentru Antena Stars.
El a mai dezvăluit că vrea să semneze și cu Roxana contractul social, așa cum a făcut-o cu Alberta, fosta soție cu care se află în scandal, însă nu a precizat cu acuratețe când va avea loc acest lucru. „Eu pe Roxana încă n-am dus-o la Starea Civilă. La un moment dat o s-o duc după ce se termină toată povestea asta, dar asta nu înseamnă că aș fi mai legat sau nu.”, a spus Andrei Tinu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc