Strategia de conținut a diviziei TV Intact Media Group se concretizează într-o cotă de piață în creștere, atât în primele zece luni ale anului, cât și în luna octombrie, comparativ cu 2013. Aprecierile consistente pe întreaga divizie, dar și pentru fiecare televiziune în parte situează Intact în vârful clasamentelor audiențelor pe intervale orare cheie.
Concret, tendința ascendentă a coordonatelor de audiență este reliefată de câțiva ani, mai ales în ceea ce privește publicul comercial. Profilurile diverse ale televiziunilor Intact sunt gândite a atrage public divers, din toate sferele sociale, de la publicul matur, AB, la tinerii care au o întreagă platformă de comunicare la dispoziție, prin brandul ZU.
Indiscutabil, recordul în ceea ce privește creșterea cifrelor de audiență este deținut de Antena Stars și în special de programul care deschide grila zilnică, Star Matinal. În intervalul Morning, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, aprecierea este de 233%. Creșterea record este generalizată la nivelul întregii grile de programe, în linie cu direcția conceptuală a sezonului “Toamnă fara limite”.
articolul continua dupa recomandari
Creşterile spectaculoase au fost înregistrate şi de Antena 1, Antena 3, Euforia şi Zu TV.
Raportat la publicul comercial, trustul Intact înregistrează în perioada ianuarie-octombrie 2014 creșteri de audiență pe toate intervalele orare. Valori ascendente sunt înregistrate și în ceea ce privește targetul All Urban și Național. Audiențele televiziunilor CME, trustul concurent, scad pe toate intervalele orare și pe toate target-urile, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. “Antenele” sunt lider de audiență în Day-Time pe publicul comercial și pe patru intervale orare cheie, pe All Urban dar și pe Național: posturile Intact sunt pe primul loc în clasamentul trusturilor în Whole Day, Day Time, Access și Late Fringe.
Intact multumește publicului și partenerilor pentru susținere, apreciind rolul fiecăruia în atingerea acestor rezultate.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc