Artist celebru, pagubă de mii de euro, chiar la aeroport! I-au fost furate bunurile

 
+3 click pentru
galerie

Un cântăreţ cunoscut de la noi a fost furat, chiar la aeroport! Invitat în cadrul emisiunii „Cool Summer Nights”, prezentată de Mădălina Bălan şi Maria Simion, artistul a povestit cu lux de amănunte experienţa prin care a trecut.

Ceol supranumit Sexi Argeşeanul a menţionat că a fost în Turcia, pentru a se relaxa şi a se simţi bine, iar la întoarcere a avut parte de surpriza vieţii sale. I-au fost furate nu mai puţin de şase ceasuri de valoare. Din păcate pentru acesta, a remarcat lipsa ceasurilor abia atunci când a ajuns acasă şi când nu mai putea face nimic.

"Am colecţionat ceasuri. Am plecat în vacanţă în Turcia şi când am venit în ţară, am aşteptat mai mult bagajul, eu l-am luat ultimul şi m-am gândit că poate se întâmplă ceva. Am avut doar şase ceasuri la mine, dar erau cele mai importante. Erau scumpe ceasurile, câteva mii de euro. Când am ajuns acasă noaptea, mi-am dat seama că nu mai aveam nici parfumuri, nici ceasuri. Nu mi-am dat seama să-mi dau cu folie peste valiză. Am avut lacăt şi nu mi-am dat seama în aeroport să verific valiza", a spus acesta la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest