Atenţie, vin NINSORILE! Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea

 
+2 click pentru
galerie

Se întoarce iarna! După ce ne-am lăfăit sub razele soarelui şi-am gustat din plin primele zile de primăvară, meteorologii ne dau vestea proastă! Urmează trei zile de lapoviţă şi ninsoare, vânt puternic şi ploi torenţiale!

Veştile sunt proaste, într-adevăr. Următoarele trei zile vor fi mai mult de iarnă decât de primăvară! În toată ţara vântul va bate cu putere, vor cădea precipitaţii mixte, iar temperaturile vor coborî, mai ales noaptea, sub 0 grade Celsius. Atenţionarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă începând de astăzi până pe 3 aprilie! Rafalele de vânt vor depăşi 55 - 60 de kilometri pe oră, pe crestele montane chiar de peste 90 kilometri pe oră.

Şi asta nu e tot! În Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali se va depune un strat serios de zăpadă. Nu vă bucuraţi, însă, pentru că nu veţi putea schia din cauza viscolului! În restul ţării va ploua, mai ales în zonele de şes, iar în zonele de deal este posibil să avem lapoviţă şi ninsoare, mai ales în noaptea de joi spre vineri şi în cursul zilei de vineri.

L.F.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest