Au fost seduse şi abandonate! Mai multe dive de pe la noi au crezut că "l-au prins pe Dumnezeu de un picior", cum spune o vorbă, însă s-au înşelat.
Divele autohtone au crezut de-a lungul timpului că dacă pun mâna pe bărbaţi cu faimă şi bani se vor şi mărita cu ei. Dar, surpriză! Unele nici nu au apucat să primească inelul şi li s-a spus "pa-pa".
Aşadar, să începem cu începutul. Ilinca Vandici şi Ciprian Marica. Păi cât a sperat ea să meargă la altar la braţul lui şi câte planuri nu şi-a făcut. Toate, însă, în zadar. A stat 2 ani lângă el, dar degeaba. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg şi s-au despărţit.
Nici Raluca Petrică nu a avut mai mult noroc. Fosta iubita a lui Gabi Balint a stat cu emoţii până când a născut pentru că antrenorul nu a vrut să audă de ea şi de fetiţa lor în timpul sarcinii. El şi-a văzut de viaţă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat timp de nouă luni şi s-a interesat de copil abia după naştere, când a mers să o recunoască pe micuţă. Apoi a dispărut din nou, nu şi-a mai văzut copilul, dar a promis să plătească pensia alimentară. Raluca a început apoi o relaţie cu fratele Monicăi Anghel şi a rămas însărcinată, dar a fost la un pas să treacă prin aceeaşi experienţă. La un moment dat, chiar a vrut să se despartă de Alexandru Anghel, din cauza faptului că acesta nu dădea semne că ar vrea să-şi întemeieze o familie.
Alexandra Bădescu, fostă Ţârdea, a devenit celebră când soţul ei, Andrei Ţârdea, a părăsit-o pentru Andreea Mantea. Însărcinată, Alexandra a atacat-o în presă pe rivala sa. Atunci, Andrei a sărit în apărarea iubitei sale şi a spus că nu crede că bebeluşul a fost conceput cu el. Ei, dar .... surpriză! Testul ADN a arătat că fetiţa este totuşi a lui. A pierdut procesul, dar a pierdut-o şi pe Andreea Mantea.
Şi Patricia Kaas a trăit un vis frumos alături de milionarul român Remus Truică. Dar aşa cum am spus : a fost doar un vis. Pentru că după o relaţie pe care artista o descria mai mult decât perfectă s-a trezit la realitate. După nenumărate cadouri, buchete de flori imense, plimbări prin diferite ţări şi atâtea planuri de viitor, în doi, totul s-a spulberat.
Şi să povestim puţin şi despre Monica Iagăr şi Cosmin Cernat. Cei doi au format un cuplu mai bine de nouă ani, dar în 2009 și-au spus "Adio!". Motivul? El s-a îndrăgostit de o altă femeie, cu care de altfel s-a și căsătorit, doi ani mai târziu.
articolul continua dupa recomandari
A.C.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc