Benone Sinulescu, înmormântat cu onoruri militare și salve de foc!

 

Marele artist a fost condus duminică pe ultimul drum. Ceremonia a fost una grandioasă.

 

Lumea muzicii populare a devenit mult mai săracă. Lacrimi și durere a lăsat în urmă marele artist Benone Sinulescu. Sute de oameni au fost prezenți la Cimitirul Eternitatea din Arad pentru a-și lua rămas bun de la o stea a muzicii românește, care ne-a părăsit fulgerător. Deși a încetat din viață, în continuare, amintirea lui Benone Sinulescu o să rămână vie în inimile a toți cei care l-au iubit. Cortegiu a fost format din familie, colegi de breaslă, dar și mulți fani ai solistului de muzică populară.

 

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost scos din foaierul Teatrului "Ioan Slavici" și dus în Piața "Avram Iancu". Un sobor de preoți a oficiat slujba religioasă. Benone Sinulescu avea gradul de Mare Ofițer, așa că sicriul, acoperit cu drapeul național, a fost dus de militarii Armatei Române la cimitir, unde au fost trase mai multe salve în onoarea regretatului interpret.

 

În timpul slujbei de înmormântare au fost trase salve de tun și, totodată, toți cei care au venit pentru a-i aduce un omagiu l-au aplaudat pentru ultima dată. Marele interpret de muzică populară are locul de veci pe aleea principală a Cimitirului Eternitatea din Arad. Benone Sinulescu rămâne doar o amintire vie pentru toată lumea, în urma lui fiind mută suferință și durere. Cu siguranță, toți cei care l-au apreciat de-a lungul vieții, îi vor asculta în continuare nenumăratele piese.

 

Avea 84 de ani, din care mai mult de jumătate i-a închinat scenei și cântecului popular.

 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest