Bianca Drăgușanu, reacție neașteptată despre arestarea lui Alex Bodi: „Trecutul rămâne încheiat. Mă simt foarte liniștită”

 

Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au format un cuplu controversat, iar asta din cauza numeroaselor despărțiri și împăcări care au ținut ocupate primele pagini ale tabloidelor, de-a lungul timpului. Chiar și așa, în ciuda divergențelor care au avut loc între ei, întotdeauna s-au susținut atunci când au avut probleme, lucru pe care blondina nu mai dorește să îl facă, după ce fostul soț a fost săltat de mascați!

Alex Bodi nu trece deloc printr-o perioadă prea roz! Afaceristul se află după gratii, după ce pe 12 noiembrie, judecătorii tribunalului Dolj au decis să stea în închisoare pentru încă 29 de zile. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu este suspect într-un dosar de trafic de carne vie și de proxenetism, iar dacă se dovedește că este vinovat, acesta va petrece ani buni după gratii, iar toată averea pe care o deține, îi va dispărea din conturi!  

Bianca Drăgușanu, reacție neașteptată despre arestarea lui Alex Bodi

Chiar dacă fostul partener de viață trece prin clipe cumplite în arest, Bianca Drăgușanu își dorește să stea cât mai departe de scandalul în care este implicat acesta. Atitudinea ei denotă că nu mai vrea ca numele ei să fie asociat cu cel al lui Alex Bodi, chiar dacă pretinde că este sigură de nevinovăția lui.

“Îmi pare rău că Alex trece prin așa ceva. Eu am aflat acum din presă. Eu nu știu nimic despre acuzațiile care i se aduc, dar sunt convinsă că se va dovedi că este nevinovat. Sunt convinsă că va ieși ok din situația asta, așa cum a ieșit de fiecare dată din orice situație. Îmi pare rău încă o dată. Sunt sigură că va fi bine. Atât am de declarat”, a spus Bianca Drăgușanu pentru ciao.ro.

Cât despre o potențială împăcare cu Alex Bodi, Bianca Drăgușanu susține că nici nu mai poate fi vorba de așa ceva, considerând povestea de dragoste pe care a trăit-o timp de doi ani cu fostul soț, un capitol încheiat.

„Consider că viața mea în acest moment este așa cum mi-o doresc. Toate lucrurile din trecut rămân încheiate, pentru că așa mi-am dorit eu. Mă simt foarte liniștită. Nu există șanse de împăcare.”, a mai spus blondina pentru sursa menționată anterior.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest