Bogdan Mara, un adevărat pericol pe străzi! A fost filmat în timp ce încălca legea în mod repetat! Imaginile inconștienței/ VIDEO

 
+2 click pentru
galerie

Bogdan Mara a fost surprins pe picior greșit de paparazzii Spynews.ro. Sportivul a ieșit din casă pentru a se aproviziona, dar a sfârșit prin a face câteva ilegalități. După ce și-a umplut mai multe pungi cu cele necesare pentru acasă, Mara îmbrăcat lejer, într-un trening albastru, asortat cu o pereche de adidași în aceeași nuanță s-a urcat la volanul mașinii.

Fără să țină cont de reguli și-a întors bolidul pe trecerea de pietoni, văzându-și de drum liniștit, de parcă nu ar fi făcut nimic rău. Și chiar dacă atunci când a ieșit din casă, Bogdan Mara părea că nu a uitat să își ia nimic, dat fiind că masca și mănușile de protecție le avea la purtător, fotbalistul a neglijat, însă, ceva: regulile de circulație.

Și pentru că nu era de ajuns că a încălcat o dată legea, Bogdan Mara a decis că nu este nimic dacă o va mai face încă o dată. Așa ca pe mijlocul străzii, pe linie dublă continuă, sportivul a întors din nou, dar de data aceasta, avea o urgență. Probabil urgența achiziționării celei mai proaspete pâini i-a dat acest impuls periculos.

Fără să stea prea mult pe gânduri, imediat ce a făcut manevra ilegală, Bogdan Mara a parcat pe un trotuar, ocupând aproape toată zona destinată pietonilor. După ce și-a cumpărat și pâinea mult dorită, sportivul s-a urcat, din nou, la volanul bolidului său de lux, dar de această dată, până acasă, nu a mai încălcat nicio regulă de circulație.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest