Lumea bună din sportul românesc a fost prezentă la botezul celei de-a doua fetițe a fostei mari înotătoare.
articolul continua dupa recomandari
Fosta înotătoare și președintă a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern a organizat în mare secret botezul celei de-a doua fetițe pe care o are împreună cu omul de afaceri Sebastian Tudor. Legendara înotătoare a ales un nume deosebit pentru cea mică, și anume Celia Gabriela. Nașii micuței sunt Gabi Szabo și Zsolt Gyongyossy, cei care au creștinat-o și pe prima fetiță a cuplului, Caelia Ioana. La evenimentul important din viaţa Cameliei Potec a fost prezentă şi şefa sportului românesc, Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport.
Camelia Potec a născut la 41 de ani, o vârstă destul de avansată. La câteva săptămâni de la naștere, legendara înotătoare vorbea cu reporterii Antena Stars. „Suntem bine! Eu sunt în drum spre birou, mai fug așa începând de săptămâna aceasta, mai fug așa câteva două, trei ore, la birou. Chiar dacă mi-aș dori să mai stau câteva săptămâni acasă cu cea mică, dar nu neapărat pentru că îmi este extrem de drag de ea, dar noaptea nu prea dormim. Ea este bine, ziua doarme, dar noaptea mai avem colici, stăm așa împreună, ne privim. Aș fi avut nevoie de o perioadă mai lungă de a sta acasă, ca să mă odihnesc puțin mai mult pe timpul zilei”, a spus Camelia Potec, la Star Matinal
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc