Brigitte Pastramă, dezvăluiri exclusive despre copilul pe care îl așteaptă cu Florin! „Sunt superstițioasă”/ VIDEO

 

Visul cel mai mare al lui Brigitte și al lui Florin Pastramă s-a îndeplinit! Cei doi au făcut tot ce se putea ca să devină părinți, iar iată că acum minunea s-a întâmplat!

Brigitte a și rămas gravidă în urmă cu câteva luni cu Florin Pastramă folosind o metodă artificială, fertilizarea in vitro, dar a pierdut sarcina. Șantajul la care a fost supusă fosta nevastă a lui Ilie Năstase și faptul că a trăit în teroare zilnic i-au produs mult stres vedetei și altfel a ajuns să piardă sarcină. O veste care ne producea foarte multă tristete la acea vreme.

Cu atât mai mult cu cât Florin Pastramă nu a cunoscut până în acest moment sentimentul patern. Și acesta nu a fost singurul impas prin care au trecut soții Pastramă, de când și-au unit destinele. Dar chiar și așa, cei doi au găsit puterea de fiecare dată să se ridice de la pământ și să meargă mai departe.

Contactată de reporterii Antena Stars, Brigitte Pastramă a mărturisit că deocamdată preferă să fie cât mai discretă în ceea ce privește sarcina, din cauza superstițiilor în care crede, cât și din cauza evenimentului neplăcut care a avut loc în viața ei în urmă cu puțin timp.

„Am hotărât împreună cu Florin ca în momentul în care voi fi însărcinată, când va fi să fie, să fie doar al nostru. Să nu ne grăbim să facem afirmații, pentru ca sunt superstițioasă. Știți foarte bine ce am pățit data trecută că am pierdut sarcina și dacă va fi, va fi un moment numai al nostru. Și veți afla și voi bineînțeles. Dar deocamdată nu doresc să fac afirmații despre sarcină, nici nu am făcut, nici să infirm, dar va veni un moment în care vom anunța dacă va fi cazul.” a spus Brigitte Pastramă, în exclusivitate, pentru Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest