BRomania, nașul de botez al băiatului lui Cristi Pulhac: ”Raluca se cunoaște cu el din generală”

 

Fostul international român și-a creștinat copilul într-un cadru restrâns, intim, fiind împreună doar cu familia la marele eveniment.

 

Cristi Pulhac și soția sa Raluca au decis să își boteze copilul, pe Aris Cristian, într-un cadru restrâns, fără prea mulți invitați. În exclusvitate la Antena Stars, fostul jucător de la Dinamo București a explicat care au fost motivele care l-au determinat să nu cheme prea multă lume la eveniment.

 

''În primul rând a fost ceva restrâns, nu prea suntem noi adepții petrecerilor mari, cu multă lume și aici sper să mă audă și cei care vor afla, nu am avut invitați foarte mulți, a fost ceva mai intim, între noi, cu familia, am vrut să ne bucurăm și noi puțin de momentul acesta și de asta mulți vor afla acum, mulți colegi de-ai mei, sper să nu se supere, așa am decis noi, să fie ceva mai intim, așa cum a fost și cu nașterea lui Aris, practic mulți au aflat și când am anunțat pe rețelele de socializare și am vrut să ne bucurăm de momentele acestea.

Îți dai seama că am avut emoții, e o bucurie mare, cum am dat și declarația acum 2 săptămâni când am anunțat, a fost un cadou extraordinar pentru noi, mai ales că a venit înainte de Crăciun și totul a fost perfect, am zis să mergem pe linia asta și să ne bucurăm în continuare și la botez, emoțiile le-am și acum, nu au dispărut, chiar dacă e a doua zi

A fost o petrecere foarte frumoasă, cu familia, să spun așa. A fost foarte liniștit, chiar am avut emoții cu Raluca, ne-am rugat amândoi să fie ok, să nu plângă mult, dar a fost foarte liniștit, mai ales că știm că îi place la băiță, îi place foarte mult, dar fiind și foarte multă lume, agitație, Biserică, ne-am gândit să nu plângă prea mult, dar a fost foarte liniștit, chiar zâmbăreț, a zâmbit încontinuu.'', a mărturisit Cristi Pulhac, în exclusivitate, pentru Antena Stars.

 

Cristi Pulhac a mai explicat cum l-a ales pe BRomania să fie nașul de botez al copilului său. ''Da, a fost Matei (n.r. BRomania), noi ne-am dorit foarte mult ca el să fie nașul copilului nostru și el, practic suntem prieteni de ceva timp, Raluca se cunoaște cu el, pentru că sunt amândoi din Constanța, se cunosc din generală, se știu de foarte mult timp și practic asta ne-a legat și mai mult, ne înțelegem foarte bine și de asta suntem o familie acum, suntem și prieteni, ne-am bucurat foarte mult.'', a mai spus fostul fotbalist.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest