Showbiz-ul autohton a fost zguduit de știrea că BRomania a fost prins drogat la volan de oamenii legii, în timp ce se îndrepta spre munte. Vlogger-ul a fost reținut de autorități și i s-a deschis dosar penal pentru consumul de substanțe interzise. Pe lângă sancționarea legală, Matei Dima a fost tras la răspundere și Abi Talent care l-a pus la zid pentru lipsa de responsabilitate de care a dat dovadă.
articolul continua dupa recomandari
BRomania, pe numele lui real, Matei Dima, a fost prins de oamenii legii, după ce ar fi consumat substanțe interzise și aflat sub efectele acestora s-a urcat la volan și s-a îndreptat spre munte. Pe numele vlogger-ului s-a deschis un dosar penal, iar ancheta în ceea ce îl privește se află în plină desfășurare.
Printre cei care l-au pus la zid pentru acțiunile sale se numără și Abi Talent. Pe contul său de socializare, Abi a scris un mesaj în care a criticat gestul de inconștiență pe care l-a făcut BRomania, în momentul în care s-a urcat drogat la volan, fără să se gândească la faptul că ar fi putut provoca un accident prin care să curme viața unui om nevinovat.
”Am văzut că circulă acum o știre pe net cum să nu știu ce vlogger era drogat la volan și ***, mă rog. Bă, problema nu e că se droghează, fiecare face ce vrea cu viața lui, chiar dacă ești vai de **** tăi dacă te droghezi. Problema e alta, sunt atâția oameni care se întorc acasă de la muncă, obosiți, rupți, ca toată luea, cum e normal. E... și vine vlogger-ul ****, care își trăiește el ”viața la maxim”, se urcă la volan drogat mort, conștient că poate să facă accident... Mari șanse să-și piardă cineva viața, cineva care este așteptat acasă de familie, de la muncă”, a scris Abi Talent pe contul său de Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc