Când dragostea vine la pachet cu copii, exista fericire și pentru vedetele cu urmași?

 

S-au iubit, au făcut şi copii, dar lanţul de iubire s-a rupt. Pe timpuri, o femeie cu copil era condamnată la singurătate, la fel şi un bărbat. Cu greu reuşeau să îşi refacă viaţa, cu greu îşi alinau singurătatea. Din fericire, în zilele noastre, de când cu moda divorţurilor, părinţii singuri au mai multe şanse să retrăiască fiorii dragostei. Chiar dacă au copii din relaţii anterioare, atât femeile, cât şi bărbaţii se implică în noi relaţii. Dar cât de greu le este micuţilor să accepte străini în viaţa lor pe post de mamă sau tată vitreg?


L-a iubit pe Ştefan Bănică Junior, s-a măritat cu el şi aşa a apărut Violeta. Din păcate, căsnicia Andreei Marin s-a dus pe apa sâmbetei. Fetiţa nu era primul copil al artistului, dar pe Zână nu a deranjat-o că bărbatul vieţii sale de la acel moment mai avea un fiu dintr-o relaţie anterioară. 

O altă situaţie asemănătoare trăiesc şi Adi Sînă cu Anca Serea. Frumoasa vedetă de televiziune s-a cuplat cu artistul şi tocmai i-a mai făcut un bebeluş, deşi ea avea deja doi copii dintr-o relaţie anterioară. Fostul manechin a rămas văduvă la doar 28 de ani, dar asta nu a împiedicat-o să îşi reconstruiască viaţa. L-a întâlnit pe Sînă care a acceptat-o cu tot cu micuţii ei.


Cristian Boureanu este un alt bărbat din showbiz care are un copil dintr-o relaţie anterioară, dar care şi-a refăcut viaţa alături de altcineva. Femeia care l-a acceptat cu tot cu trecutul său este Valentina Pelinel. Modelul nu a comentat nimic la adresa unicei moştenitoare a politicianului, mai ales că ea a cam strâmbat din nas când a venit vorba de o eventuală sarcină.


Andreea Berecleanu este o altă vedetă care a divorţat şi a început o nouă relaţie, deşi are doi copii cu fostul soţ. Când mariajul nu a mai putut continua, ştirista a pus punct şi a luat-o de la capăt cu alt bărbat. Copiii săi au înţeles situaţia, iar noul iubit al mamei pare să se înţeleagă de minune cu Eva şi Petru.


Probabil cel mai elocvent exemplu al momentului de tătic ce şi-a văzut de viaţa lui deşi avea copii şi cu alte femei este Cristi Borcea. Fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo a făcut trei copiii cu Mihaela, fosta soţie, încă unul cu actuala soţie şi se pare că ar mai avea unul din flori cu o fostă amantă. Faptul că iubăreţul bărbat şi-a asigurat perpetuarea neamului nu a deranjat-o deloc pe Alina Vidican, femeia pentru care Borcea şi-a lăsat nevasta. 


Aşa că există speranţă şi pentru mămicile sau tăticii singuri. Un copil, doi sau chiar mai mulţi nu stau în calea fericirii părinţilor, mai ales când se găsesc parteneri care să accepte dragostea la pachet cu copiii.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest