Idila dintre Pepe și Yasmine Ody pare să fi intrat într-o criză profundă. Cei doi îndrăgostiți nu s-au mai văzut de două săptămâni.
articolul continua dupa recomandari
Relația dintre Yasmine Ody și Pepe este din ce în ce mai rece, apropiații cuplului apreciind că despărțirea dintre cei doi este iminentă. Cei doi nu s-au mai afișat împreună în ultima perioadă, iar prieteni ai cuplului au declarat pentru Playtech.ro că Pepe și Yasmine nu s-au mai văzut de mai bine de două săptămâni, însă au mai vorbit din când în când prin intermediul apelurilor telefonice. Mai mult decât atât, cei doi parteneri au mers împreună și la o petrecere, acolo unde pepe a stat mai mult cu prietenii săi, iar Yasmine a fost cam supărată pe tot parcursul evenimentului.
”Pepe nu s-a mai întâlnit cu Yasmine vreo două săptămâni. Au mai vorbit la telefon, dar nu mai e ce era înainte. La ultimele petreceri la care au fost, Pepe a stat mai mult în compania prietenilor, iar ea s-a cam supărat”, au declarat prieteni ai cuplului pentru Playtech.ro.
Idila dintre Pepe și Yasmine a început în această vară, la trei luni și jumătate de la divorțul dintre Pepe și Raluca Pastramă. Yasmine Ody, o brunetă sexy, în vârstă de 26 de ani, este fotomodel pentru Cătălin Botezatu și make-up artist. Cei doi se cunosc de patru ani. Ea l-a machiat pe Pepe pentru videoclipurile lui și seamănă foarte bine cu fosta soție a artistului!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc