Care a fost primul salariu al Mirelei Vaida: „Aveam maşină cu şofer”

 

Mirela Vaida este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate prezentatoare din spaţiul românesc. Cu toate acestea, nu mulţi sunt cei care cunosc istoricul vedetei şi cum a reuşit să ajungă ce este astăzi.

Mirela Vaida a vorbit fără menajamente despre cât anume a câştigat din primul loc de muncă. Şi pentru că este extrem de sinceră, aşa cum şi-a obişnuit admiratorii, vedeta a povestit cu lux de amănunte că în primul an de facultate, a fost chemată să dea probe pentru reporter. Pentru că „le-a căzut cu tronc” celor care au făcut parte din juriu, au promovat-o destul de repede şi a ajuns să prezinte chiar şi un matinal.

„În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii ca eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate”, a spus aceasta pentru Ok Magazine. 

Primul salariu a fost nici mai mult, nici mai puţin de 1400 de lei. Mirela Vaida şi-a câştigat primii bani din televiziune, iar dacă analizăm puţin perioada în care a debutat, prezentatoarea nu avea un salariu chiar micuţ.

Şi mai mult de atât, Mirela Vaida, în timp ce prezenta matinalul, beneficia de şofer cu maşină care o lua de la scara căminului şi o ducea la locul de muncă. Putem spune că prezentatoarea TV nu a avut parte chiar de un început greu, ci a fost una dintre norocoasele sorţii.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest