Carla's Dreams poartă mască pentru binele fanilor! Ce se ascunde sub pictura de pe faţă

 

Am aflat răspunsul la întrebarea care era pe buzele tuturor: de ce îşi ascunde chipul Carlas Dream! Ei bine, de data aceasta, ne-a răspuns chiar el. Mai sincer de atât nu se putea!

Carla's Dreams va fi noul jurat de la X Factor şi gândurile cu care va păşi pe scenă nu sunt unele la care te-ai fi gândit. Reporterii Antenei Stars au avut un interviu cu artistul, iar acesta i-a mărturisit ce se află sub pictura pe care o poartă mereu.
"Nu, asta nu-i faţa mea. Eu în zilele obişnuite arăt altfel. Delia m-a văzut fără mască. Fără mască arăt foarte rău. De asta şi port mască că-s foarte urât. Nu arăt înfricoşător, ci greţos aşa. Sunt antonimul la 'simpatic'", a declarat Carla's Dreams.

În privinţa celor care spun că el cântă "melodii pentru puştani", Carla's s-a declarat bucuros să fi fost într-adevăr aşa: "Nu ştiu, aş fi destul de mândru de asta pentru că puştanii, pe lângă faptul că sunt mai simpli în judecăţi şi mai puţin complecşi din cauză că au primit mai puţine lopeţi peste bot, sunt şi mai sinceri".

După ce a stârnit controverse cu apariţiile sale mascate, Carla's Dreams nu înţelege curiozitatea adâncă a oamenilor. Consideră că masca lui este un lucru interesant, dar nu fascinant. Ca să se facă înţeles, cântăreţul a dat şi un exemplu de lucru fascinant pe care l-a întâlnit.
"Dacă există multă lume care-i fascinată doar de asta, cred că ar trebui să vă schimbaţi echipa. Mi se pare că de la o anumită vârstă asta nu ar trebui să te fascineze. E interesant, da, dar să fie fascinant... Fascinant îmi pare că laptele din sânul mamei îşi schimbă compoziţia chimică după nişte receptori din saliva fătului... asta mi pare fascinant. Nu ştiu dacă vreau să mă implic emoţional şi personal foarte mult", a adăugat Carla's.

A.C.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest