Carmen Brumă, sărbători cu moderaţie: "Sarmalele mele nu urmează reţeta tradiţională!"

 
+2 click pentru
galerie

Carmen Brumă e o mămică model şi la propriu şi la figurat. Iubita lui Mircea Badea ne-a vorbit despre "meseria" în care s-a iniţiat în urmă cu 11 luni, dar şi despre o viitoare sarcină.

"Am petrecut acasă, cu familia, cu Vlăduţ, cu toţi bunicii lui şi ne-am simţit foarte bine," a spus Carmen Brumă, în exclusivitate pentru Antena Stars.

Ei bine, chiar şi la Regina Fitnessului, Paştele e motiv de sărbătoare. O duce Carmen Brumă un stil de viaţă sănătos, dar cu tradiţiile nu te pui.

"Masa noastră a arătat ca masa tuturor românilor numai că eu nu am mâncat tot ce se obişnuieşte, din simplu motiv că nu toate preparatele îmi plac, dar am mâncat sarmale, am mâncat cozonac. Sarmalele mele nu urmează o reţetă tradiţională. Le fac cu o carne cât mai slabă, carne de pui, eventual combinată cu curcan, eventual în loc de orez pun foarte puţină qinoua, legume ca să le lege şi nu pun smântână deasupra, prefer un sos de roşii cu busuioc," a mai spus Carmen.

Are dimensiuni de model şi nu ai zice că a născut în urmă cu fix 11 luni. Dar Vlad, băieţelul lui Carmen Brumă şi a lui Mircea Badea, se apropie cu paşi repezi de un anişor de viaţă. Cu toate că vedetele obişnuiesc să facă petreceri în cazul unui astfel de eveniment, Carmen are alte planuri.

"Vom sărbători în familie, în cerc restrâns, nu m-am gândit la petrecere, mă gândesc mai degrabă la vaccinul pe care trebuie să i-l facem atunci când va împlini un an," a mai declarat  vedete.

Vlăduţ este cu siguranţă punctul sensibil a lui Carmen.

"Cred că sunt o mamă, pe alocuri exagerată, când vine vorba de mâncare şi am momente de panică, ceea ce nu se întâmplă în restul sectoarelor vieţii mele. Sunt foarte grijulie şi atentă şi încerc să nu-l cocoloşesc foarte mult," a adăugat Carmen Brumă.

Aflaţi mai multe detalii din materialulul video de mai sus!

Foto: Captură Antena Stars

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest