De la începutul săptămânii, cântăreață e prinsă în mijlocul unui scandal. Ea a răspuns acuzațiilor care i-au fost aduse, cum că ar fi produs despărțirea dintre Marian și Bianca Corcheș.
articolul continua dupa recomandari
Soția lui Marian Corcheș, Bianca a lansat la Acces Direct un adevărat asalt asupra lui Carmen de la Sălciua. Aceasta a acuzat-o pe vedetă că i-a distrus căsătoria. Cântăreața s-a apărat în mod public și a negat că ar fi cauza divorțului dintre Marian și soția lui. Carmen de la Sălciua a explicat întreaga situație într-o emisiune tv. Artista susține că relația dintre ea și afacerist a început în urmă cu doar două săptămâni, după luni în care bărbatul ar fi încercat să-și convingă soția să-i acorde divorțul.
„Eu am cu adevărat o relație de 2 săptămâni. Nu am destrămat nicio căsnicie pentru că ea era deja destrămată. Era o chestiunea de timp până ea se destrăma. Nu a vrut calea notarului, au mers în judecată pentru că nu s-au putut înțelege. Ne-am înâlnit la evenimente, el a venit neînsoțit și acolo s-a legat. El mi-a spus cu probe că nu mai are nimic cu această femeie. Când doi oameni nu se mai ințeleg, se produce divorțul”, a declarat Carmen de la Sălciua într-o emisiune tv.
Cei doi îndrăgostiți se cunosc de mai bine de 10 ani, de când Carmen de la Sălciua susținea cântări în restaurantul deținut de omul de afaceri. Ea a recunoscut că Marian Corcheș a reușit să-I readucă zâmbetul pe buze și că o face fericită: „Nu locuim încă împreună. Dumnezeu știe ce va fi. Există o relație frumoasă între noi până la momentul acesta. Mă face să zâmbesc. Îmi pare foarte rău de persoanele implicate, dar el mă face foarte fericită. Am petrecut și o minivacanță în Viena. Nu i-am destrămat eu căsnicia asta vreau să se stie. Ne cunoaștem din 2012, eu cântam la restaurantul lui. Era o prietenie”.
Tocmai pentru a evita să fie în centrul unui scandal, Carmen de la Sălciua s-a interesat de relația pe care Marian o are cu actuala soție, iar acesta i-a explicat că dorește de mult să divorțeze. „L-am întrebat prietenește „Ce s-a întâmplat? Ai divorțat?” și de acolo a început și povestea noastră. Mi-a spus că a vorbit la notar. Mi-ai spus că este în divorț, intenționează să divorțeze. El mi-a zis: ”Să nu te simți vinovată vreodată că tu ai fi cauza pentru că eu oricum urma să fac asta” Îmi doresc ca problemele dintre ei să să rezolve fără scandal. Ea a încercat să ia legătura cu mine, dar a făcut-o într-un mod foarte vulgar. Ca să nu mai dau curs, i-am dat block. Reacția ei a fost direct una jignitoare”, a mărturisit cântăreața.
De altfel, și Marian a confirmat informațiile, pretinzând că soția i-a cerut 50.000 de euro penru a accepa să semneze actele de divorț: „Nu are acest divorț loc la notar pentru că nu dorește ea. Mi-a cerut ceva în schimb, eu i-am acceptat să-i dau.Mi-a cerut o anumită sumă de bani, dar e mai bine să nu spun…eu i-am pus o condiție că îi voi da acea sumă de bani, dacă nu mai lovește în Carmen, că ea n-are nicio vină. Este vorba de 50.000 de euro. Eram pe punctul să îi ofer această sumă în momentul în care nu mai lovea în Carmen”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc