Carmen Șerban se numără printre artiștii care au fost grav afectați de pandemia de coronavirus. Din cauza anulării evenimentelor și spectacolelor pe care trebuia să le susțină, ca măsură de siguranță a prevenirii răspândirii virusului, interpreta de muzică de petrecere a intrat într-un colaps financiar, astfel că a fost nevoită să se reinventeze. Artista dă videodedicații pe internet contracost, o nouă meserie pe care a inventat-o pe timp de pandemie.
articolul continua dupa recomandari
Pentru că pandemia de coronavirus i-a pus pe pauză toată activitatea artistică, artista s-a văzut nevoită să își pună la treabă creativitatea și să găsească o soluție pentru a face bani în timp ce se afla acasă. Carmen Șerban a mărturisit că dă dedicații pe internet pentru bani, iar în exclusivitate pentru Antena Stars a povestit cum i-a venit ideea.
„Sunt oameni care mă sună să le fac dedicații pentru cei dragi și am făcut câteva gratis, la început, și mi-am dat seama că petrec foarte mult timp scriind textul pe care-l vorbesc, apoi compunând versurile personalizate. Mi-am dat seama că sunt pe pierdere cu banii și timpul”, a continuat ea.
Chiar dacă a conștientizat că nu este o afacere bună să creeze versuri personalizate gratis, abia în momentul în care un sportiv englez i-a oferit o sumă de bani pentru videodedicațiile sale a început să le ceară bani celor care doreau să se bucure de serviciile ei.
Totodată, Carmen Șerban a mărturisit că afacerea pe care a inventat-o din nevoia de a se repune pe picioare financiar este cu acte în regulă.
„M-a sunat un sportiv din Anglia și de la el a pornit totul. Mi-a zis că vrea o video dedicație pentru iubita lui și că mă plătește. De acolo a plecat click-ul. Am stabilit un preț, de 50 de euro sau 50 de lire sau 250 de lei pentru o videodedicație. Oamenii se regăsesc, unii îmi spun poveștile vieții lor. (...) Nu iau bani mulți. Tai factură, încasez doar oficial, nu iau bani la negru”, a mai spus vedeta.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc