O biserica unicat se va construi pe locul unde s-a născut şi a copilărit Părintele Arsenie Boca. Lacaşul de cult va fi săpat în pământ, în coasta unui deal. Tot acolo se vor ridica şi un centru recreaţional şi o tabără pentru copii. Initiaţiva aparţine unui om de afaceri din Timişoara. Terenul a fost cumparat de către o asociaţie ce poarta chiar numele locului, şi anume Dealul Bujoara.
articolul continua dupa recomandari
Părintele Arsenie Boca s-a născut și a copilărit până la 12 ani pe dealul Bujoara, din comuna Vata. Este un loc încântător, dar destul de izolat. Doar un drum forestier duce acolo și, cel mai adesea, pelerinii ajung pe jos până la aproape o mie de metri altitudine. Acolo a fost căsuța unde s-a născut Zian, așa cum l-au botezat părinții. Vechea căsuță nu mai există acum, ci doar una care a aparținut mătușii lui Arsenie Boca. Mobilierul vechi se mai păstrează, chiar și patul unde dormea cel ce avea să devină Sfântul Ardealului.
Aflaţi toate detaliile despre această biserică, astăzi, de la ora 19:30, la jurnalul "Star News", de la Antena Stars.
Foto: Jurnalul.ro
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc