Ce a pățit Alexandra Ungureanu în croazieră: ”Vremurile Titanicului au trecut…”

 

Alexandra Ungureanu a trăit o experiență înfricoșătoare pe un vas de croazieră în timpul unei vacanțe de vis. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena Stars, artista a povestit despre peripețiile prin care a trecut și cum a fost cuprinsă de teamă. Iată ce a declarat cântăreața în cadrul emisiunii!

Întrebată despre aventurile sale în vacanțe, Alexandra Ungureanu a împărtășit o întâmplare petrecută pe un vas de croazieră. Aceasta a fost surprinsă de o furtună puternică și a trăit momente de groază, chiar dacă știa că se află în siguranță și nu i se putea întâmpla nimic grav.

„Eu intru în adrenalină automat, pentru că îmi e extrem de frică să zbor. Prefer oricând mașina, trenul, prefer și vasul de croazieră pe care am fost. Uite peripeție! În prima zi de croazieră a fost furtună pe mare și dacă a fost ceva care a depășit frica mea de avion, a fost frica de a muri în accident pe vasul de croazieră, doar că înțeleg că lucrurile astea se întâmplă oricum, adică nu există acest pericol. Vremurile Titanicului au trecut, dar mie mi-a fost foarte frică”, a mărturisit cântăreața

Pe lângă acestea, artista a vorbit despre călătoriile sale. Alexandra Ungureanu a dezvăluit că pasiunea sa pentru călătorii a ocupat mult timp din viața ei și că a neglijat muzica într-o anumită măsură. „Având în vedere că eu călătoresc foarte mult, vacanța mea se distribuie în mod uniform pe tot anul și acum chiar am ajuns la concluzia că am exagerat un pic cu vacanțele pe început de an și am rămas în urmă cu muzica. Înainte de toate, eu sunt un artist, sunt cântăreață și recunosc că nu îmi place când rămân în urmă cu muzica, așa că voi fi în studio”, a mai adăugat ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest