articolul continua dupa recomandari
Adela Popescu a transmis un mesaj important pe contul de socializare. Actrița le-a povestit internauților că ea și Radu Vâlcan și-au propus ca timp de două ore pe zi să nu se atingă de telefonul mobil, iar toată atenția lor să fie acordată celor trei băieți ai lor.
Admiratorii celor doi le-aut transmis zeci de mesaje de susținere și le-au urat succes pentru a duce această ideea până la capăt. „Scumpeteo, vorbește acum cât mai poți! ? Să știti că eu si @raduvalcan am luat o decizie importantă. Sperăm să reușim. Începând de astăzi, dupa 16:00, adică din momentul in care ajung copiii acasă, două ore, telefoanele noastre vor sta pe silent la distanță de noi.
Vrem ca măcar DOUA ORE dintr-o zi atentia noastra TOATĂ să fie îndreptată unii către altii. Mai era ceva pe lista pentru anul asta, dar zic sa o luam incet. ? Voi ce “ajustări” v-ați propus?”, a scris Adela Popescu pe rețelele de socializare.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc