Ce decizie au luat băieții Ilenei Ciuculete, ca să recupereze averea mamei lor. Vor banii cu orice preț!

 

Băieții Ilenei Ciuculete vor să recupereze averea mamei lor sub orice formă! Astfel că au luat o decizie care îi poate ajuta în acest demers și au apelat până și la un executor judecătoresc ca dorința să le fie îndeplinită!

Imediat după moartea Ilenei Ciuculete a început lupta pentru averea interpretei de muzică populară, între fiii ei și cel care i-a fost soț, Cornel Galeș. Mugurel și Cristian Sfetcu, băieții artistei, au solicitat în 2017, în instanță, detalii despre testamentul mamei lor. Astfel a ieșit la iveală că fostul soț, Cornel Galeș i-a mințit în ceea ce privește suma cu care a vândut vila în care a stat cu regretata artistă, pentru a le da celor doi mai puțini bani.

Cornel Galeș declarase că ar fi încasat doar 91.000 de euro, în timp ce în buzunarul lui ar fi intrat suma de 182.000 de euro. Astfel că după decizia magistraților, fostul soț al Ilenei Ciuculete ar fi trebuit să le dea lui Mugurel și Cristian Sfectu 34.000 de euro.

După moartea lui Cornel Galeș, fiii Ilenei Ciuculete au încercat să intre în posesia apartamentului acestuia pentru a-și recupera banii, însă fiica bărbatului le-a intentat proces celor doi.

Acum, băieții interpretei de muzică populară vor să vândă locuința achiziționată de Cornel Galeș, la scurt timp de la moartea mamei lor, pentru a-și recupera banii. Apartamentul se află în incinta unui complex rezidențial de lângă Capitală, iar valoarea lui se ridică la suma de peste o sută de mii de euro.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest