Lucian Viziru (45 de ani) a trecut recent printr-o sperietură zdravănă. Actorul a ajuns e urgență la spital, unde a fost internat câteva zile. Acesta a fost suspect de infarct.
articolul continua dupa recomandari
Lucian Viziru a început anul cum nu se putea mai prost: pe patul de spital. Acesta a ajuns pe mâna medicilor, după ce a acuzat dureri acute în zona pieptului. Doctorii l-au internat de urgență după ce simptomele pe care le-a avut au semănătat foarte tare cu cele ale unui infarct.
«Se poate să fi fost un infarct, o miocardită sau o angină. Au început dureri în capul pieptului, durerea se ducea pe brațul stânga jos. Am aflat că ăsta este semn de infarct ulterior. M-am dus lal spitalul de Urgență unde am fost tratat foarte bine. A fost dureros. Când enzimele au ieșit pozitive am făcut pe mine, la figurat. M-au băgat într-un salon de Terapie Intensivă unde eram monitorizat în permanență, au început atacurile de panică. Mi-era frică să adorm. Înainte de sarbatori, am mâncat și am băut ca porcul. Ulltimele patru luni au fost grele, am stat fără Ema», a povestit Lucian Viziru.
După șapte ani în care a stat în Germania cu soția lui, Ema, și cu fiul lor, Mihai, Lucian Viziru a luat decizia de a se întoarce acasă, în România. Fostul membru al trupei Gaz pe Foc a mărturisit că nu se aștepta să îi fie atât de dor de țara natală și se bucură că a făcut acest pas.
«Am plecat în Germania acum șapte ani, acum patru ani ultima dată. M-am stabilit acolo. După doi ani am venit în România, am vrut să fac școala de tenis aici, nu a mers și am plecat înapoi în Germania unde eram antrenor de tenis. Ajunsesem însă să mă plafonez. Planul era să ne întoarcem în România undeva de Paște, am stat în Germania patru luni fără nevastă. Nu vreau să mor să nu-mi văd copilul la majorat, sau să nu-mi văd nepoții. Fumam jumătate de pachet pe zi. (...) Sunt sincer foarte bucuros că am făcut pasul ăsta. Există foarte multe oportunități și mi-a fost dor de România. La vremea respectivă, când am plecat din țară, o luasem pe căi greșite. Anturajul era unul de genul care spunea că ceea ce fac este o rușine. Ajunsesem să cred chestia asta (...) Am apelat la planul B, asta cu tenisul. Cred că a fost o greșeală. Spunea cineva, nu mai știu cine, dar un actor mare: nu există roluri proaste, doar actori proști», a mai spus Viziru.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc