Ce ritual ciudat are Dana Rogoz, pentru a putea trece peste moartea tatălui ei: „Evitam să vorbesc despre asta”

 

Chiar dacă a devenit apropiată de tatăl ei abia după vârsta majoratului, Dana Rogoz încă este marcată de pierderea subită a părintelui său, astfel că a fost nevoită să inventeze un ritual straniu pentru a putea trece treptat, treptat peste durere.

Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Dana Rogoz a vorbit cu lacrimi în ochi despre pierderea tatălui ei. Chiar dacă au trecut șase ani de când acesta a trecut în neființă, faptul că vedeta a mascat emoțiile și durerea trăite, din cauza vârstei fragede a fiului ei, a pus pauză procesului de vindecare.

„Acum situația este sub control, dar până acum evitam să vorbesc despre asta, pentru că imediat plângeam. Acum să zic că accept, dar este greu. Moartea lui a venit așa într-o săptămână, iar doliul a fost mai lung pentru că trebuia să mă mobilizez pentru Vlad, care era foarte mic.Am tot amânat perioada de doliu, când eu aveam nevoie, de fapt, să spun că asta simt, că e dureros.”, a spus Dana Rogoz.

Ritualul Danei Rogoz pentru a trece peste moartea tatălui ei

Deși încă are momente în care îl blamează pentru că a lipsit din viața ei pe tot parcursul adolescenței, Dana Rogoz și tatăl ei au reușit, într-un final, să creeze o conexiune extrem de puternică și să recupereze anii în care nu au fost apropiați.

„Tata a fost absent o lungă perioadă din viața mea, după divorțul de mama. Abia după 18 ani relația noastră a început să se lege. Acum sunt foarte multe regrete. Există regrete pentru lucrurile pe care nu a apucat să le trăiască, nu și-a cunoscut nepoata, dar sunt și regrete pentru că nu am avut anumite discuții cu el. Oricum, eu l-am înțeles și l-am iertat, chiar dacă și astăzi îl mai judec pentru anumite situații.”, a mai spus vedeta.

O parte din procesul vindecare constă în dialoguri imaginare purtate cu tatăl său, pentru a înțelege care au fost motivele multor acțiuni de-ale sale, care astăzi, au rămas fără răspunsuri.

„Sunt cele două aniversări pe care le știm: cea de la moarte și cea care ar fi fost ziua lui de naștere. Și atunci mă apuc să scriu, cu emoție, și constat de la an la an cum se vindecă o rană și descopăr lucruri noi. Am și dialoguri imaginare cu el, îi atribui întrebări și răspunsuri, pentru că am nevoie de acest reper.”, a spus Dana Rogoz.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest