Cea mai mare dorință a Doinița Oancea. „Am eu ceva special, ce-i face să mă iubească de la prima întâlnire!”

 

Actrița, care va sărbători în curând 39 de ani, a explicat de ce își dorește mai mult ca niciodată să devină mămică.

 

Doinița Oancea este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, iar în cadrul unui interviu exclusiv acordat Antena Stars, aceasta a expus toate motivele care o determină să-și dorească să devină în sfârșit mămică. Vedeta care va sărbători peste doar câteva zile 39 de ani se simte împlinită pe majoritatea planurilor din viața ei, cu excepția faptului că nu are un copil. Și asta în ciuda faptului că iubește foarte tare copiii, dovadă că are o relație extrem de apropiată cu cei de la școala de actorie unde predă.

 

''De copiii mei de la școală, mai ales de cei cu care lucrez deja de 7-8 luni, m-am atașat enorm de mult, eu de ei și ei de mine și avem o chimie reciprocă, o conexiune încă de la prima întâlnire. Tot timpul mi se întâmplă așa. Sunt o norocoasă sau probabil am eu ceva special care îi atrage pe ei și simt ei să mă iubească de la prima întâlnire'', a declarat Doinița Oancea la Antena Stars.

 

Ea a mai mărturisit că este excelsiv de mămoasă, deprindere care o moștenește de la mama ei. Totodată, spune că este o familistă convinsă, că nu simte încă faptul că a ajuns la 39 de ani și acesta este un alt motiv pentru care se gândește din ce în ce mai insistent să devină mămică.

 

''Eu sunt mămoasă de fel. Sunt foarte mămoasă și cred că e o chestie pe care am moștenit-o de la mama mea. Ea are un soi de grijă excesivă vizavi de mine și de toți oamenii pe care îi iubește și cumva, din păcate, am simțit că o dezvolt și eu și mă comport ca atare cu persoanele pe care le iubesc. Eu sunt genul de persoană familistă. Poate că singurul lucru pe care l-am făcut și n-aș zice și nu o să zic niciodată greșit, dar n-am avut timp să mă gândesc foarte mult la familie. Tot timpul m-am gândit, dar poate nu m-am dus pe drumul acela de a și da drumul lucrurilor mai departe să se întâmple pentru că am fost ocupată. N-am fost niciodată în relații de scurtă durată. Da, mă văd cu copil. Cel puțin unu, doi. Nu simt că cam 39 de ani '', a declarat Doinița Oancea la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest