Cunoscutul artist și-a făcut planuri cu Raluca Jurca. De ce spune că încă nu se gândește la căsătorie: „E o graniță de care nu-mi fac probleme”.
articolul continua dupa recomandari
Cezar Ouatu și Raluca Jurca vor bifa un an de când sunt împreună în luna octombrie. Ei trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și se simt pregătiți să facă următorii pași în relație. În cadrul unui interviu exclusiv pentru Antena Stars, acesta nu a ezitat să mărturisească că atât el, cât și iubita lui, se gândescă să devină părinți în viitorul apropiat. ”Eu vreau fetiță, el vrea băiat”, a fost prompt Raluca. Cezar Ouatu a intervenit cu o declarație care a lăsat-o mască inclusiv pe iubita lui. El a spus că își dorește ca aceasta să-I aducă, deodată, trei copii pe lume: „Cât despre copii, ne vedem parinti, cât mai curând. Undeva acolo e scris, dacă vin, vin tripleti. În viata este cel mai important sa îți duci numele, specia mai departe".
În cadrul interviului acordat pentru Antena Stars, cântărețul a dat cărțile pe față și a dezvăluit în fața tuturor cât de bine îi merge relația dar și cât de fericit este că a întâlnit-o pe Raluca în viața sa. Totuși, chiar dacă își doresc copii, cei doi nu au planuri încă de căsătorie. Și asta pentru că Cezar Ouatu apreciază că iubirea adevărată nu poate sta într-un act: „E o graniță de care nu-mi fac probleme. Noi suntem mai mult decât căsătoriți acum. Ne susținem personal, profesional. Inelul este frumos, el o sa sosească, povestea noastră de dragoste nu stă într-un inel și nici într-un act de căsătorie. Nu suntem genul care sa falsam, prin iubirea pe care o avem unul pentru altul, parctic, repet, suntem mai mult decât căsătoriti”.
Până să aibă copii, Cezar Ouatu și Raluca se pregătesc să le construiască acestora un cămin. Dezvăluirea a făcut-o chiar cântărețul în cadrul interviului acordat. Ei s-au apucat de construcția unei case în natură, departe de zgomotul și poluarea din București. "Acum ne ocupam de casa, dar avem în vedere totul. De la copil, la inel și așa mai departe. Suntem în curs cu construcția, vrem casa undeva în natura, retras de tot zgomotul asta de Capitala. Credem că până la sfârșitul anului o să ne mutăm în noua noastră căsuță".
Cezar Ouatu va împlini 42 de ani pe 18 februarie. El a reprezentat Romania în finala Eurovision în anul 2013 și a terminat pe locul 13, cu 65 de puncte. Cezar Ouatu a interpretat piesa „It’s my life” şi a luptat cu alţi 16 concurenţi pentru un loc în finala Eurovision 2013.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc