Chiar dacă poate, Omar Arnaout nu-și dorește alte neveste: „Mirunica are parolele mele și conturile mele”

 

Artistul a dezvăluit în exclusivitate la Antena Stars ce planuri de viitor are alături de Miruna, aleasa inimii lui.

 

Musulman la origine, Omar Arnaout poate avea, potrivit religiei de care aparține, câte neveste își dorește. Cu toate acestea, artistul spune că îi este suficientă Miruna, actuala lui parteneră. În exclusivitate pentru Antena Stars, cântărețul a dezvoltat acest subiect, susținând că în familia lui nu prea există bărbați cu multe soții.

 

''Vrem și noi să lăsăm mai departe toate sentimentele pe care le avem, să avem pe cine să iubim mai mult decât ne-am iubit noi unul pe altul. Este fericită, este foarte fericită, este mândră și clar este o chestie care nu se întâmplă numai la mine, și la mine în familie toți oamenii sunt așa, nu prea am în familie bărbați care să aibă mai multe neveste.

Deci Miruna este foarte mulțumită și fericită, știe că ochii mei nu o văd decât pe ea și atât. Nu știu, dar până să accepte ea, nu o să pun eu niciodată în situația asta pentru că nu mă consider neapărat pregătit pentru așa provocare, pentru că nu este așa ușor și nu cred că o să fac asta vreodată în viața asta.

Se întâmplă de multe ori să fiu la studio, să am un cântec pe care vreau să-l postez și să nu pot să-l postez în momentul respectiv, de aceea Mirunica are parolele mele și conturile mele, pentru că intră și postează ca să pot să fiu în grafic cu tot ce am în plan și la fel și pentru ea, se întâmplă să mai fie plecată să cânte și ea, dacă are ceva de postat, eu am conturile ei ca să pot să postez și, în general, nu am de ce să fiu gelos, pentru că noi nu folosim platformele astea sociale pentru nimic altceva decât pentru a ne promova munca

Faptul că ne-am găsit și avem o viață stabilă ne face să nu mai avem alte interese la oamenii pe care îi vedem pe internet.'', a declarat Omar Arnaout, în exclusivitate la Antena Stars.

 

Relația cu Miruna este una foarte stabilă, iar cei doi au planuri mari de viitor: ''Da, ne dorim, ne dorim copil, așa ca orice cuplu de tineri care își dorește să își consolideze pilonii principali în viață și noi ne dorim să facem niște copii, pentru că oricum la mine în familie încep să apară și nepoței. Și bineînțeles că vrem și noi să lăsăm mai departe toate sentimentele pe care le avem, să avem pe cine să iubim mai mult decât ne-am iubit noi unul pe altul.''


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest