Cântărața nu uită de unde a plecat și cine i-a întins o mână de ajutor atunci când avea cea mai mare nevoie. Ea a dezvăluit în exclusivitate la Antena Stars că nu ar fi ajuns la acest nivel fără sprijinul substantial al unei alte vedete din showbiz-ul autohton.
articolul continua dupa recomandari
Ruby este, fără îndoială, una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi din țară. Însă cariera ei a avut un imbold esential din partea lui Alex Velea. Cunoscutul artist a fost cel care, în 2012, i-a scris lui Ruby piesa „Stinge lumina”, cu care aceasta a avut un succes fantastic. Cântărața a mărturisit că ar fi dispusă să facă orice sacrificiu pentru cel care i-a ghidat primii pași în cariera muzicală, inclusiv să-i doneze acestuia un rinichi.
''Alex (n.r. Velea) este omul care m-a ajutat cel mai mult în cariera mea și în momentul ăsta împărțim muzica mai mult ca oricând. Eu am mai apărut cu încă 2-3 piese înainte, însă nu au fost piesele potrivite pentru mine și aici a intervenit Alex în cel mai necesar moment. Și aici mi-a întins o mână și mi-a schimbat destinul.
"Stinge lumina" era piesa lui, cântată de el. Asta vorbește foarte mult de caracterul lui, și despre generozitatea lui. El a ajutat foarte mulți artiști. Eu sunt foarte recunoscătoare. N-am cum să uit vreodată ce a făcut Alex pentru mine, e omul care a influențat cel mai mult cariera mea și destinul meu. I-am zis lui Alex că dacă are nevoie de un rinichi să își lase familia liniștită, că eu îi datorez.'', a declarat Ruby, în exclusivitate la Antena Stars.
Ruby s-a lansat oficial în anul 2010, iar artista a făcut furori cu piesa "Stinge lumina" tocmai în anul 2012. Hit-ul a strâns peste 20.000.000 de vizualizări. A fost momentul care i-a marcat indubitabil cariera lui Ruby, care a devenit astfel una dintre cele mai iubite vedete din muzica românească.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc