Claudia Neghină lansează o nouă modă: botez la Ibiza! „A fost exact cum mi-am dorit!”

 

Fotomodelul a creștinat-o pe Sofia într-un cadru de basm. De de a ales insula exotică din Spania.

 

Cu șase luni în urmă, Claudia Neghină devenea pentru prima dată mămică. În septembrie ea și-a botezat fata într-un cadru feeric, pe insula Ibiza din Peninsula Iberică. La slujba de creștinare cea mică a fost super cuminte, însă emoțiile din partea părinților au fost extrem de puternice. „Am avut emoții. Am o fetiță foarte cuminte, nu a plâns deloc, decât în momentul în care a scufundat-o în apă. Este o fetiță foarte, foarte fericită, dovada că dacă mama e fericită, copilul e fericit”, a spus vedeta.

 

Claudia Neghină a ales să-și boteze copila la Ibiza pentru că insula spaniolă este a doua casă a fotomodelului. Este locul în care vedeta își petrece întreaga vară, după cum a mărturisit în cadrul unei emisiuni TV. Firesc, aflându-se la distanță considerabilă de România, Claudia nu a avut prea mulți invitați, ci evenimentul a fost unul restrâns, cu participarea a 30 de persoane.  

 

„A fost ceva restrâns, cam 30 de invitați. Am ales Ibiza pentru că eu acolo stau în timpul verii. A fost exact cum mi-am dorit. Am vrut ca cea mică să se simtă bine, să nu avem foarte mulți invitați să nu o obosească, nici pe mine să nu mă obosească. Până la urmă, botezul îl faci pentru copil și așa am simțit eu. Cel mai bine e să faci lucrurile așa cum le simți”, a mai spus modelul.

 

Vedeta consideră că programarea în viața de cuplu nu ar trebui să se întâmple, pentru că existența e mult mai frumoasă atunci când lași lucrurile să curgă de la sine. Întrebată dacă și-a propus să devină pentru a doua oară mămică, ea a spus: „Nu știu. Sofia a venit întâmplător și a fost cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Niciodată nu spun niciodată. De când a apărut ea în viața mea am lăsat totul să vină de la sine. Nu mi-am mai făcut planuri și am observat că viața e mult mai frumoasă când lași lucrurile să se întâmple așa cum trebuie. Nu-mi fac planuri pe termen lung și încerc să nu fiu o mamă panicată”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest