Cristi Borcea, la un pas de eliberarea condiţionată! A primit aviz favorabil

 

După ce a depus pentru a doua oară cererea de eliberare condiţionată, Cristi Borcea se află la un pas de a ieși din închisoare. Omul de afaceri a fost condamnat în dosarul retrocedărilor, iar acum aşteaptă cu sufletul la gură termenul de pe judecată de pe 10 septembrie, dar toate lucrurile indică faptul că avizul va fi unul favorabil.

Comisia de eliberări din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare conditionată pe care a depus-o Cristi Borcea, iar surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au precizat pentru Mediafax că avizul este pozivit! Însă afaceristul mai are de trecut un hop! Acesta aşteaptă data de 10 septembrie pentru a afla decizia instanţei, dacă va fi sau nu, un om liber.

Două dintre motivele principale pentru care balanţa înclină în favoarea lui Cristi Borcea sunt atât faptul că este închis în regim deschis, cât şi faptul că a munci în perioada de detenţie. Acum rămâne de văzut dacă cererea de eliberare condiţionată va fi aprobată sau va avea acelaşi rezultat ca cea respinsă de pe 24 aprilie.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest