Cristiano Ronaldo a fost infectat cu noul coronavirus! Starul lui Juventus a fost depistat pozitiv, chiar înainte de meciul Portugaliei cu Suedia și a fost trimis instant în auto-izolare.
articolul continua dupa recomandari
În urma unui test efectuat recent, Cristiano Ronaldo a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Rezultatul a fost aflat în timp ce se afla în cantonament cu naționala Portugaliei.
Care este starea de sănătate a lui Cristian Ronaldo
Federația Portugheză de Fotbal a lansat un comunicat de presă, în care a anunțat care este starea actuală de sănătate a lui Cristian Ronaldo. Se pare că fotbalistul internațional portughez se simte bine și nu a prezentat niciun simptom specific infectării cu noul coronavirus, însă va sta în izolare toată perioada impusă în contextul actual.
”Cristiano Ronaldo a fost scos din antrenamentul echipei naționale după un test pozitiv de COVID-19, astfel că nu va juca împotriva Suediei. Internaționalul portughez se simte bine, fără simptome, și este în izolare”, a fost anunțul lusitanilor, pe site-ul oficial.
Pe lângă meciurile de la Crotone din Seria A și Dinamo Kiev din Liga Campionilor, Cristiano Ronaldo va rata și meciul naționalei cu Suedia.
Cristiano Ronaldo, pierderi masive din cauza pandemiei
Deși se bucură de o avere de milioane de euro, afacerile lui Cristiano Ronaldo au avut de suferit dramatic din cauza pandemiei de coronavirus. Atât cele în imobiliare, cât și cele din turism ale fotbalistului internațional au notat pierderi masive în ultima vreme, conform informațiilor din presa străină.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc