Cea mai în vogă dansatoare a dat cărțile pe față la Antena Stars după speculațiile care au apărut în mediul online.
articolul continua dupa recomandari
De ceva vreme, pe la colțurile internetului se vorbește că Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean ar fi într-o relație. Asta după ce, cei doi au fost văzuți împreună din ce în ce mai des, ultima data filmându-se în timp ce închină o cupă de șampanie și se sorb din priviri în startul unei cine romantice. În plus, și colaborările artistice dintre cei doi s-au întețit în ultima perioadă. Astfel încât, admiratorii celor doi, în mod justificat își pun întrebarea dacă aceștia formează sau nu un cuplu.
Cristina Pucean a vorbit în exclusivitate la Antena Stars despre acest lucru, însă a preferat să mențină misterul. "Ce sa zic, măi? Nici eu nu stiu daca este sau nu ceva intre noi. Daca e sa fie ceva, o sa fiti primii care veti afla despre acest lucru.", a spus Cristina Pucean, în direct la Antena Stars.
În mod ciudat, cu nici o lună în urmă, cea mai în vogă dansatoare pe manele declarase că este mega-îndrăgostită, fiind într-o relație de câteva luni. „Ne iubim foarte mult. Chiar mă simt fericită și nu am de ce să mă mai feresc. Avem trei luni, mergem pe patru, dar chiar dacă este o relație de scurt timp, am făcut în această relație ce n-am făcut în multe. Îl iubesc foarte mult și e tot ce contează.”, spunea la vremea respectivă Cristina Pucean, pentru Antena Stars. Oare bărbatul implicat despre care vorbea dansatoarea să fie tocmai Bogdan de la Ploiești?
Bogdan de la Ploiești a declarat în urmă cu mai mult timp că el nu este pregătit pentru o relație serioase, explicând că nu are de gând să își facă una și nici să se căsătorească.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc