Cucu de la Noaptea Târziu sărbătorește alături de Rebeca: ”E o relație relaxată, care merge foarte bine”

 

Cei doi au împlinit nouă luni de când sunt împreună, iar artistul a acordat un interviu exclusiv pentru Star Matinal.

Cucu de la Noaptea Târziu este împreună cu Rebeca de 9 luni. Artistul a povestit la Antena Stars cum și-a cunoscut partenera. Cucu de la Noaptea Târziu a declarat că el și Rebeca s-au cunoscut atunci când trebuiau să filmeze pentru un videoclip. Se poate spune că a fost dragoste la prima vedere, chiar dacă cei doi au decis să vorbească doar după ceva timp de la filmarea și înregistrarea piesei.

„Ne-am cunoscut la clip, când am filmat ultimul clip Noaptea Târziu. Ea trebuia să vină să figureze în clip și acolo ne-am întâlnit, dar de vorbit mai mult a fost la o lună, două distanță”, a spus artistul.

Cucu este încântat de modul în care decurge relația și își va duce iubita la film în această seară: „Chiar astăzi facem 9 luni de relație, sărbătorim la un film. Lucrurile merg foarte bine, adică din ce în ce mai bine și ceea ce îmi place e faptul că nu ne grăbim, adică stăm mai tot timpul împreună, dar nu e o relație de aia care e pe grabă. Este o relație relaxată și care merge foarte bine”.

Artistul lucrează la radio, dar are și o serie de proiecte cu Noaptea Târziu, în derulare. „Momentan fac radio! Urmează niște proiecte foarte mișto cu băieții mei, cu Noaptea Târziu, dar nu prea am voie să spun”, a mărturisit cântărețul


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest