Oana Roman și Vica Blochina sunt protagonistele unui conflict total neașteptat, în contextul în care ani la rândul au fost prietene la cataramă. Invitată în platoul emisiunii “Xtra Night Show”, partenera lui Marius Elisei i-a transmis un mesaj Vicăi și a comentat și ce anume se întâmplă între ea și fosta ei prietenă.
articolul continua dupa recomandari
Chiar dacă Oana Roman a susținut că vrea să se țină departe de scandal, ultimele declarații făcute despre conflictul existent dintre ea și Vica Blochina reușesc doar să alimenteze războiul dintre cele două.
După ce Vica Blochina a dezvăluit care a fost motivul din cauza cărora nu își mai dorește să aibă nicio legătură cu Oana Roman, cea de pe urmă a considerat declarațiile făcute de fosta balerină drept defăimătoare, drept urmare vrea să acționeze în instanță.
„Totul a început la ziua mea, atunci când Marius s-a îmbătat foarte tare, a început să înjure invitații mei, inclusiv pe Oana. A primit bătaie de la un invitat și a fost dat afară de la eveniment. Din acel moment, Marius i-a interzis să mai vorbească cu mine, dar nu mi-a spus motivul.
După ce a plecat Marius, cu toți banii, cu toate hainele și cu firma, Oana mi-a dat mesaj că îi pare rău, că suferă și atunci «fata bună» iar s-a activat și am dus-o de mânuță peste tot, am ajutat-o și cu bani.
Ea de mine s-a folosit foarte mult. Când vrei să verifici un prieten, vezi cum e când nu mai are nevoie de tine, cum se poartă cu tine când nu mai are nevoie de ajutorul tău.
Nu suntem certate, pur și simplu nu vorbesc cu ea. Am trecut o dată cu vederea. Pentru mine nu mai există nicio cale de împăcare, niciodată, în viața asta. Am trecut o dată cu vederea”, a declarat Vica Blochina la o emisiune TV.
Cum a comentat Oana Roman conflictul dintre ea și Vica Blochina
Deranjată din cale-afară de comentariile făcute de Vica Blochina, Oana Roman a mărturisit în cadrul emisiuni XNS că niciodată nu și-ar vorbi prietenii de rău în public, indiferent cât de tare ar greși.
„Niciodată nu o să răspund la delațiuni. Mai sunt alte persoane care m-au atacat. Niciodată nu am atacat. Eu nu am cum să-mi explic reacția altora. Nu pot să știu ce gândesc și ce simt alți oameni. Fiecare face cum crede și cum simte. Eu niciodată nu o să vorbesc urât despre prietenii mei, chiar dacă ei mi-au greșit”, a spus Oana Roman, la Xtra Night Show.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc