Cum a decurs întâlnirea fulger între părinții lui Laurette, după opt ani în care nu s-au văzut: „Am niște regrete sufletești”/ VIDEO

 

Din dorința de a-i face o surpriză mamei sale care a fost operată recent de cataractă, Laurette l-a apelat video pe tatăl ei. Astfel că părinții vedetei s-au revăzut, după opt ani în care nu au mai știut nimic unul de celălalt. Cum a decurs întâlnirea fulger între cei doi foști parteneri?

Mama lui Laurette a fost supusă unei intervenții chirurgicale, din cauza unei probleme de sănătate, iar pentru că fiica sa și-a dorit să o înveselească, a decis să îl contacteze video pe tatăl ei.

Laurette a povestit, în exclusivitate pentru Antena Stars, că momentul la care a fost părtașă a fost extrem de emoționant, iar pentru că cei doi nu s-au mai văzut de opt ani de zile, întâlnirea a fost încărcată de energie pozitivă.

„Mi s-a părut foarte emoționant. Am văzut-o pe mama foarte tristuță și am încercat să îi fac o surpriză. Nu vorbiseră de mult timp, de acum 8 ani, iar trecând prin operația de cataractă, am vrut să îi fac o surpriză și am făcut o conferință video cu ei.”, a spus Laurette pentru Antena Stars.

Mai mult de atât, vedeta a mărturisit că discuția dintre mama și tatăl său a fost una prietenească, normală, chiar dacă părintele său a plecat pe nepusă masă și și-a părăsit familia în urma cu mult timp în urmă.

„Au vorbit ca doi oameni normali, ca doi prieteni. De fiecare dată când îi aud vorbind, mă trec așa niște regrete sufletești, și e minunat să îi aud vorbind. Între ei chiar a fost o dragoste mare, s-au iubit foarte mult și după atâția ani când îi aud vorbind, tot mă emoționeze.”, a mai spus frumoasa brunetă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest