Cum își educă Claudia Pătrășcanu copiii: „Îi răsplătesc pentru muncă, apoi donăm bănuții”

 

Artista s-a apropiat de Dumnezeu datorită mamei ei și vrea să-și educe băieții în același fel.

 

În exclusivitate la Antena Stars, Claudia Pătrășcanu a explicat care sunt valorile în care-și educă băieții. Cântăreața spune că l-a pus pe Dumnezeu pe primul loc din copilărie, datorită mamei ei și că de fiecare dată când avea o problemă, tot la credință ajungea.

 

„Mama mi-a insuflat această credință. Eu, mai departe, le-o arăt copiilor și la mine nu se poate, nu funcționez fără credință, fără Dumnezeu. Atunci când vorbeam cu Dumnezeu, cu sfinții, pentru că toți avem acasă un locaș al nostru, eu mă rugam doar să îmi păstreze mintea lucidă, să fiu calmă, liniștită, să nu mă îndepărtez de el. E un pas mic de tot de a te îndepărta de Dumnezeu și m-a ajutat. A fost și este acolo”, a declarat Claudia Pătrășcanu, într-un interviu acordat pentru Antena Stars.

 

Artista a mai dezvăluit că a decis să le dea băieților săi bani atunci când muncesc, dar fondurile strânse să fie apoi donate. „Primesc bani de la mine, îi răsplătesc pentru munca pe care o fac și le-am propus ca bănuții pe care îi strângem să îi donăm (...) Vreau să îi formez de acum pentru viață. Mai târziu nu știu ce vor să facă și cum se vor descurca, dar cel puțin acum cât sunt în grija mea și acasă, vreau să respectăm anumite lucruri care țin de viață și de Dumnezeu”, a mai spus artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest