Cum îţi afectează viaţa energiile negative? Învaţă să îţi schimbi atitudinea şi vei ajunge la succes

 

Energiile negative sunt prezente peste tot în jurul nostru, iar uneori ne afectează mai mult decât am crede. După zicale binecunoscută „cine se aseamănă, se adună,” la fel sunt şi oamenii: cei pozitivi sunt atrași de energia pozitivă, iar oamenii negativi sunt atrași de energia negativă. 

Avem tendința de a percepe energia negativă că pe ceva manifestat doar de cei din jur. Însă de cele mai multe ori, pesimismul vine din interior şi îţi poate influenţa întreaga stare, dar şi activităţile pe care le desfăşori de-a lungul zilei. Asta pentru că negativitatea poartă, uneori, o deghizare numită „realitate”. Este ușor să raționalizezi că ești „doar realist”, neîndrăznind să acționezi asupra unui vis, apoi să mai și crezi că ai dreptate!

Este ușor să căzi în capcana de a crede că oamenii pozitivi nu sunt realiști, şi să spui“ că ei ar fi naivi, că s-ar afla într-o stare de negare și cu capul în pământ, afișând zâmbete false în față dificultăților și așa mai departe. Dar să fie vorba aici de o fericire falsă, superficială și izvorâtă din ignoranța, sau există oare un motiv întemeiat pentru acest optimism al lor?

Fă un test rapid pentru a măsura nivelul de enegie negativă pe care îl ai, propus de site-ul secretele.com.

- Te plângi? Tot timpul sau doar uneori?

- Te concentrezi de obicei pe lucrurile care merg prost în lume, sau pe lucrurile care merg bine? Aceste lucruri includ vremea „teribila”, traficul „oribil”, guvernul „idiot”, economia „proastă”, rudele „proaste”, etc.

- Ai tendința să critici? Tot timpul sau doar anumite persoane?

- Ești atras de dramă și dezastru (te poți dezlipi de la televizor atunci când se difuzează o știre despre un dezastru și poți rezista tentației de a te implică în viețile disfuncționale ale celebrităților?)

- Dai vina pe alții? Tot timpul sau doar în anumite situații?

- Consideri că nu deții niciun fel de control asupra majorității rezultatelor tale?

- Te simți că o victimă? Consideri adesea că oamenii din jur îți provoacă neplăceri?

- Ești recunoscător pentru ceea ce ai, sau vei fi recunoscător când lucrurile în cele din urmă vor începe, în sfârșit, să meargă bine pentru ține?

- Te simți de parcă lucrurile ți s-ar întâmplă numai ție? Sau crezi că acestea se întâmplă datorită ție?
 
Ultimele întrebări sunt esenţiale!

Dacă nu ești recunoscător decât atunci când lucrurile merg bine, înseamnă că ești o persoană negativă. Recunoștința este pozitivă. Dacă ești recunoscător pentru ceea ce este, chiar şi pentru lecțiile de viață usturătoare.

Nu este indicat să crezi mereu că toate lucrurile negative ţi se întâmplă ţie, pentru că ajungi într-o postură de victimă. Pur şi simplu trebuie să începi să îţi asumi ceea ce eşti, atât cu lucrurile bune, cât şi cele pe care le consideri rele, pe care le-ai făcut. Ai nevoie de puţin curaj pentru a accepta să îţi creezi singur propria experienţă de viaţă.

Învaţă să fii mândru de realizările tale şi să înveţi din propriile eşecuri, iar în acest mod vei învăţa să îţi dezvolţi o gândire pozitivă. În timp, vei face acest lucru instinctiv, iar gândul tău va lucra cu tine şi pentru tine, cu scopul de a te conduce către reuşită.

Foto: Hepta

M.T.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest