Artistul a ajuns la spital pe ultima sută de metri și a fost operat de urgență.
articolul continua dupa recomandari
Cântărețul nu a trecut prin cea mai bună perioadă în urmă cu aproximativ un an de zile. A ajuns pe masa de operație, iar veștile primite din partea specialiștilor nu au fost cele pe care acesta le aștepta. Artistul a ajuns la spital după ce a avut o fisură de intestin, în urmă cu un an. El a fost supus unei intervenții dificile, dar este bucuros că a reușit să supraviețuiască, căci starea lui a fost critică.
”Am avut o fisură de intestin și am avut noroc că am ajuns, că dacă mai întârziam câteva ore nu mai...foarte gravă. Am avut prima dată o trimitere de la Sibiu, am ajuns la Târgoviște și trimis acasă că sunt sănătos. Nu era adevărat. Eu am zis să mai caut un doctor, să mai fac un control și în altă parte. În altă parte mi-a făcut un CT și i-a găsit grav, imediat la urgențe”, a declarat Dan Ciotoi.
Artistul a precizat că a avut un înger care l-a salvat de la moarte, căruia i-a dedicat, de altfel, o melodie. „În perioada în care am avut probleme am scris o melodie: îngerul meu păzitor. Cam asta mi s-a întâmplat. Am avut un înger păzitor care m-a salvat. E o credință, toți ar trebui să credem. Nu e o muncă, nu doare nimic. E bine să crezi”, a mai spus artistul.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc