De ce a ajuns Alex Bodi după gratii! Avocatul omului de afaceri a dat cărțile de față la Antena Stars: „S-au dispus verificări!”

 

Radu Marinescu, avocatul lui Alex Bodi, a explicat în exclusivitate pentru Antena Stars ce s-a întâmplat în cazul clientului său.

 

Alex Bodi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu a fost inițial trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de alte 29 de persoane, într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism, după ce fosta sa soție, Iulia Sălăgean l-a denunțat în septembrie anul trecut. Pedeapsa a fost schimbată în arest la domiciliu, iar acum, la un an distanță, după două ore de audieri, judecătorii au decis, din nou, ca Alex Bodi și celelalte persoane implicate în acest caz să stea după gratii timp de 30 de zile.

 

Radu Marinescu, apărătorul omului de afaceri, a explicat cum s-a ajuns la această decizie într-o intervenție la Antena Stars. Avocatul craiovean a spus că documentele medicale pe care clientul său le-a prezentat pentru a justifica absența de la unele termene stabilite de Curtea de Apel Craiova au fost considerate satisfăcătoare de către o instanță de judecată și nesatisfăcătoare de cea care a dat verdictul final și astfel s-a ajuns la înlocuirea unei măsuri mai ușoare cu una mai grea.

 

„Domnul Bodi nu a ajuns la unele dintre termene stabilite în dosar la Curtea de Apel Craiova. S-au dispus verificări de către Curtea de Apel Craiova. Verificări care s-au făcut de către organele de poliție care asigură supravegherea, domnul Bodi fiind sub control judiciar. S-a stabilit de către organele de poliție că domnul Bodi a avut o situație medicală. S-a prezentat la un spital din Capitală acuzând o infecție cu un virus și deține niște documnte medicale în acest sens care în opinia dânsului justificau absența de la termenul stabilita la Curtea de Apel Craiova. Trebuie știut că o persoană când este sub control judiciar trebuie să se prezinte de câte ori i se solicită la organele judiciare. A analizat această situație Tribunalul Gorj care a apreciat că documntele medicale sunt satisfăcătoare în sensul de a justifica absența lui, iar acum în contestația făcută de către Parchet, Curtea de Apel a precziat contrar că nu sunt suficiente acele documnte medicale și că nu este o absență justificată a domnului Bodi, astfel încât s-a înlocuit măsura mai ușoară cu o măsură, din păcate, mai gravă față de dumnealui.”, a declarat Radu Marinescu, avocatul lui Alex Bodi, la Antena Stars.

 

Alex Bodi și-a expus poziția pe rețelele de socializare: „Am adus de la doctor cu starea mea de sănătate, hârtii oficiale că trebuia să stau 4-5 zile repaus, dar se pare că lucrurle astea nu au fost de ajuns și domnii au decis arestarea mea preventivă, nicidecum un avertisment sau poate un arest la domiciliu”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest